Nicolae Ciucă: Avem o creștere a investițiilor străine directe cu 10% în primele două luni ale anului
Premierul Nicolae Ciucă, președintele PNL, a declarat că investitorii au încredere în România, dovadă fiind faptul că investițiile străine directe în țara noastră au crescut cu 10% în primele două luni ale acestui an. Ciucă a vorbit despre investițiile cu fonduri europene și despre pachetul de măsuri „Sprijin pentru România”.
Ciucă, despre investițiile străine în România
„România este o țară stabilă și investitorii pot să vină în România, de altfel au și venit, avem o creștere a investițiilor străine directe cu 10% în primele două luni ale anului.
Astea cred că sunt elementele importante și această asumare la nivelul coaliției încă o dată pe mine mă determină să spun că am ajuns cu toții la acea maturitate politică din care putem să asigurăm decizii și să gestionăm și viața internă de partid și să putem să gestionăm și situația de guvernare.
Pentru noi, sigur ceea ce au zis domnii președinți se bazează pe anumite analize, pe situația concretă (…) şi indicatorii care se întâmplă la nivel continental și la nivel global”, a declarat Nicolae Ciucă, la TVR 1.
Ciucă: Avem foarte, foarte mulți bani care trebuie investiți în economie
Prim-ministrul a mai spus că întreaga lume va resimți impactul războiului declanșat de Rusia în Ucraina.
La noi, impotante sunt măsurile pe care autoritățile le iau, inclusiv modul în care vor investi fondurile europene.
„Importante sunt măsurile pe care noi le luăm și lucrăm aici cu toate instituțiile statului, inclusiv cu Banca Națională să menținem un curs stabil al leului, să putem să gestionăm inflația în așa fel încât să nu avem creșteri spectaculoase și ceea ce este foarte important, iar aici lucrăm cât se poate de aplicat: gestionarea fondurilor europene.
Avem foarte, foarte mulți bani care pot și trebuie să fie atrași și investiți în economia din România. Avem nevoie de modernizarea infrastructurii rutiere, avem nevoie de digitalizarea României, avem nevoie de modernizarea sistemului de sănătate, avem nevoie de modernizarea sistemului de educație.
Pentru toate aceste chestiuni există resurse financiare care ne sunt puse la dispoziție.
Cred cu toată puterea mea cât pot să îmi asum această chestiune că, dacă vom fi suficient de abili și suficient de aplicați să atragem toate aceste fonduri, economia României, țara noastră va putea să depășească în condiții de echilibru toată această situație de criză”, a mai afirmat Ciucă.
Nicolae Ciucă, despre pachetul de măsuri „Sprijin pentru România”
Liderul liberalior a mai susținut că pachetul de măsuri „Sprijin pentru România” nu a fost conceput petru a tăia din veniturile românilor, ci pentru a continua investițiile și a proteja populația vulnerabilă.
„Comisia Europeană pune la dispoziţie fonduri pentru sprijinirea cetăţenilor vulnerabili şi pentru… Pe acest subiect cu toţii trebuie să înţelegem că este nevoie de solidaritate. Iar revenind la acel pachet de sprijin, tot ceea ce am cuprins în el tocmai vine să dea încredere populaţiei că în acest moment avem resursele necesare şi avem instrumentele necesare să putem să gestionăm această situaţie”, a mai declarat premierul Nicolae Ciucă.