Nicolae Ciucă: Am fost printre primii care s-au angajat să crească bugetul pentru Apărare la 2% din PIB, într-o perioadă în care mulți încă subestimau ambițiile expansioniste ale Rusiei (VIDEO)

Publicat: 02 04. 2024, 17:14
Sursa Foto: Facebook

Nicolae Ciucă, lider PNL și președinte al Senatului, a susținut un discurs, marți, la ședința solemnă a Parlamentului pentru a marca 20 de ani de la aderarea țării noastre la Alianța Nord-Atlantică și cei 75 de ani de existență a alianței.

„Am fost printre primii care s-au angajat să crească bugetul pentru Apărare la 2% din PIB”, a spus Nicolae Ciucă

„Am fost printre primii care s-au angajat să crească bugetul pentru Apărare la 2% din PIB, într-o perioadă în care mulți încă subestimau ambițiile expansioniste ale Rusiei și amenințările de securitate din regiune. Încă dinaintea începerii războiului din Ucraina, am fost printre primii care au vorbit deschis despre aceste amenințări. Am cerut întărirea Flancului Estic și un echilibru de raportare la partea nordică și cea sudică a Flancului Estic, inclusiv prin creșterea prezenței militare cu trupe permanente, nu doar rotaționale”, a declarat Nicolae Ciucă, care a vorbit și despre candidatura lui Klaus Iohannis la șefia NATO.

Nicolae Ciucă: România, un vârf de lance în susținerea importanței strategice a Mării Negre

„România a fost, de asemenea, un vârf de lance în susținerea importanței strategice a Mării Negre pentru securitatea regiunii, a Europei și nu numai. În urma eforturilor diplomatice ale României, în comunicatul final al Summitului de la Vilnius din vara anului trecut a fost menționat rolul strategic al Mării Negre. Toate acestea dovedesc faptul că România are o maturitate a înțelegerii contextului de securitate, care vine deopotrivă din experiența istorică și din atașamentul pentru valorile NATO”, a continuat liderul PNL.