New York: Conductorul trenului deraiat în Bronx era pe jumătate adormit când s-a produs accidentul

Publicat: 04 12. 2013, 17:32
Foto: businessinsider.com

Conductorul trenului care a deraiat duminică în New York era pe jumătate adormit când s-a angajat în luarea unei curbe cu o viteză de trei ori mai mare decât cea admisă, potrivit unui lider al sindicatului.

William Rockefeller era conductor de 15 ani și cunoștea bine ruta trenului, dar moțăia înainte ca accidentul să aibă loc.

Conform anchetei preliminare, el nu consumase băuturi alcoolice şi nici droguri şi a declarat că a dormit înainte să se urce la comanda trenului, care a plecat cu puţin înainte de orele 6 dimineaţa. Trenul a intrat cu o viteză de 131 de kilometri pe oră în această curbă periculoasă, unde limita de viteză este de 50, potrivit primelor date ale investigaţiei.

Patru persoane au murit în accident şi 70 au fost rănite.