În interiorul Partidului Național Liberal există nemulțumiri din cauză că premierul Nicolae Ciucă l-a criticat pe ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, pentru că titularul de la MIPE le-a adus mai multe reproșuri miniștrilor PSD în ceea ce privește absorbția de fonduri europene, spun surse politice pentru B1TV.ro.
Practic, reclamă liberalii, Nicolae Ciucă nu numai că a criticat un ministru PNL, partidul din care provine și el, ci a și luat apărarea PSD.
Nemulțumirile PNL sunt legate și de faptul că, deși miniștrii PNL sunt adesea țintele atacurilor PSD, social-democraților nu le atrage nimeni atenția.
De altfel, nu este prima situație de acest gen. Nu demult, Guvernul Ciucă îl apăra public în fața zvonurilor de remaniere pe ministrul Muncii, social-democratul Marius Budăi, deși nu făcuse același lucru și în cazul liberalului Virgil Popescu de la Ministerul Energiei.