CORONAVIRUS | Nelu Tătaru: ”Organizaţia Mondială a Sănătăţii păstrează oficial aceleaşi recomandări pe care le-am pus şi noi în practică” (VIDEO)

Publicat: 02 05. 2020, 13:53
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

În contextul epidemiei de coronavirus din România, Ministrul Sănătăţii a declarat, sâmbătă, că situația „trebuie gestionată ca şi până acum”, pentru a ieși învingători din această situație.

Totodată, Nelu Tătaru a mai precizat că OMS păstrează aceleaşi recomandări pe care le-a pus în practică și țara noastră.

„Am mers pe un principiu în care să putem limita efectele şi să facem ca la nivelul populaţiei României să avem cât mai puţine decese, cât mai puţine cazuri, iar sistemul medical românesc să reziste la tot ce înseamnă impact în această pandemie. Încă nu am trecut hopul”, a declarat ministrul.

De asemenea, acesta a mai punctat faptul că încă rămâne la decizia ca spitalele să se afle în continuare sub controlul Ministerului Sănătăţii şi după finalizarea stării de urgenţă, fiind de părere că influenţa pe care autorităţile locale o au asupra instituţiilor medicale nu este benefică, dând și un exemplu în acest sens – spitalul din Huşi, unde manager este chiar sora primarului localităţii.

„Vreau să dispară acel folclor local în care administraţia locală aşază lucrurile în partea medicală. Eu personal, fac sau făceam activitate într-un spital unde primarul şi-a pus sora manager, deci nu trebuie să mai existe astfel de lucruri”, a subliniat Nelu Tătaru, citează Agerpres.

Ministrul Sănătății face apel la menținerea vigilenței

Nelu Tătaru a dorit din nou să avertizeze populația că momentul relaxării nu a sosit încă, deoarece țara noastră nu a depășit încă vârful epidemiei de SARS-CoV-2.

„Recomand încă o dată, prudenţă, izolare voluntară, distanţare socială. Mă repet, nu am atins încă vârful. Nu vreau să ne gândim la relaxare, putem spera la o relaxare, dar momentul relaxării ţine foarte mult de felul cum gestionăm zilele de 1, 2, 3 mai şi poate săptămâna viitoare”, a declarat Tătaru.

Din data de 15 mai, ar urma să fie relaxate o parte din măsurile impuse de starea de urgență, instalată pe 16 martie, dar mai multe măsuri de restricție vor rămâne în vigoare. Astfel, de la mijlocul lunii, românii vor putea ieși din case fără declarația pe propria răspundere, dar cu obligația de a purta măști în locurile publice închise și în mijloacele de transport în comun.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Restricțiile din România, ridicate în funcție de evoluția epidemiei

Ministrul Sănătății a mai declarat că va trebui să ne petrecem vara având „ca vecin” virusul, insistând că pericolul nu a trecut și, tocmai de aceea, restricțiile se vor relaxa gradual, pe regiuni, în funcție de evoluția epidemiei, dacă aceasta va intra pe o pantă descendentă.

În acest context, distanțarea socială continuă să rămână regulă de bază.

„Trebuie să ne obişnuim cu ideea că, pe perioada verii, vom avea ca vecin virusul. Într-o primă etapă a relaxării nu va mai exista acea declaraţie pe propria răspundere, va fi liberă ieşirea, dar individuală sau în grupuri de până la trei persoane. Vom purta mască şi mănuşi în spaţiile închise şi în transportul în comun. Vom ridica restricţiile doar în condiţiile în care vom constata că într-o anumită regiune se poate face acest lucru”, a explicat ministrul, pentru Digi24.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, sâmbătă, că bilanțul epidemiei de coronavirus în România a ajuns la 12.732 de infectări, 165 de cazuri fiind raportate doar în ultimele 24 de ore. De asemenea, 4.547 de pacienți s-au vindecat până acum de COIVD-19 și au fost externați, în timp ce alți 265 sunt internați în secțiile de Terapie Intensivă.