Nelu Tătaru, ministrul Sănătății: Vom avea nevoie de detașări pentru a acoperi necesarul de personal medical din secțiile de terapie intensivă

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății: Vom avea nevoie de detașări pentru a acoperi necesarul de personal medical din secțiile de terapie intensivă
Foto: gov.ro

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a anunțat că va fi nevoie de detașări de personal medical – fie ele voluntare sau nu – în perioada următoare, pentru a acoperi necesarul din secțiile de terapie intensivă din țară. România a ajuns la39.133 de cazuri confirmate de COVID-19, iar bilanțul de marți a adus un nou record negativ: aproape 1.000 de îmbolnăviri noi depistate pe un interval de 24 de ore.

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, despre acoperirea necesarului de personal medical prin detașări

„Până vom alcătui acel corp de voluntari, avem la îndemână în acest moment detaşarea, la început voluntară, apoi detaşare după nevoi, chiar în aceste momente împreună cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă facem şi am şi făcut zilele trecute evaluarea a tot ce înseamnă medic de terapie intensivă, rezident de terapie intensivă şi de boli infecţioase; în următoarea perioadă vom avea nevoie de detaşări. Noi mizăm pe acea detaşare voluntară, în care colegii noştri medici beneficiază şi de acel 50% spor plus 2% care sunt diurna şi sperăm ca acest lucru să se întâmple voluntar. Activitatea medicală este un act profesional şi eu sper ca toţi colegii mei să înţeleagă că este un moment dificil pe care trebuie să îl trecem împreună”, a declarat marțiNelu Tătaru, ministrul Sănătății, potrivit Agerpres.

Demnitarul a explicat că prevederile legale permit și detașări „involuntare”, precizând totodată că autoritățile vor „face în aşa fel încât acele unităţi medicale să beneficieze de personalul de care au nevoie pentru a putea trata pacientul infectat COVID. Contează şi pentru noi primează sănătatea pacienţilor noştri şi sănătatea poporului român”.

Discuția a pornit de la o întrebare primită de ministrul Nelu Tătaru cu privire la măsurile ce vor fi aplicatepentru acoperirea necesarului de medici de terapie intensivă, pornind de la exemplul Institutului Național de Boli Infecţioase „Matei Balş” unde deși au fost instalate 24 de paturi noi în secția deATI, nu există suficient personal medical pentru a le gestiona.

În acest context, Nelu Tătaru a subliniat că până și medicii de familie ar putea fi implicați în monitorizarea pacienților aflați în izolare la domiciliu, precum și în derularea unor anchete epidemiologice.

„S-a discutat acest lucru. Medicii de familiei pot fi implicaţi în acest moment pentru cei ce sunt în izolare la domiciliu, fiind cei care urmăresc acest pacient şi având legătură permanentă cu acest pacient. Toţi aceşti medici de familie vor fi cooptaţi în perioada următoare şi în cadrul unor anchete epidemiologice pe care le desfăşurăm, având în vedere că avem şi un număr mare de cazuri”, a adăugat Nelu Tătaru.

Bucureștiul avea, luni, 90 de paturi de terapie intensivă pentru bolnavii de COVID-19

Șerban Bubenek, președintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă, a declarat căBucureștiul dispune de 90 de paturi de terapie intensivă pentru pacienții bolnavi de COVID-19. Oficialul a fost prezent în studioul B1 TV, luni seară.

„Raed Arafat, încă de săptămâna trecută, vorbea despre puținătatea locurilor în București, iar lucrul acesta e foarte simplu de înțeles. În București, în spitalele alocate COVID-19, adică Victor Babeș, Matei Balș, Marius Nasta și ROL 2, există 90 de paturi pentru pacienții cu COVID-19. Acestea sunt locurile din București în spitalele COVID-19. În clipa de față, acestea sunt, pentru că Spitalul Colentina, care avea 57 de locuri, în clipa în care noi zburdam la 200 de infectări pe zi, toată lumea a zis că nu se poate să mai ții un spital care era, de fapt, în curtea Spitalului Matei Balș, în proximitatea sa. În București, într-adevăr, când avem peste 100 de bolnavi care au nevoie de terapie intensivă în secții de terapie intensivă COVID-19, nu mai avem unde să-i punem în clipa de față. Domnul ministru Vela spunea, da, sunt încă locuri în secțiile de ATI din România. De acord, sunt, pentru că în clipa de față sunt 293 de bolnavi și avem 2.800 de locuri în secțiile ATI care ar putea să îi primească, numai că aceste secții ATI nu sunt distribuite uniform după nevoile, după apariția întâmplătoare a pacienților cu COVID-19 care ajung în terapie intensivă. Deci amândoi aveau dreptate, dar fiecare vorbea despre o altă situație. În București, situația, într-adevăr, nu poate suporta mai mulți bolnavi pentru că acestea sunt spitalele desemnate COVID-19”, a afirmat Șerban Bubenek, în emisiunea moderată de Tudor Mușat.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
15:58 - Scandal cu amenințări între membrii unei secții de votare din Capitală. Poliția efectuează cercetări. De la ce ar fi pornit totul
15:43 - Familia lui Gabriel Cotabiță a dat ultimele detalii cu privire la locul unde va fi depus trupul artistului: „Cei ce vor să îi aducă un ultim omagiu sunt așteptați”
15:34 - Robert Sighiartău: „Îndemnăm românii să vină la vot în număr cât mai mare! Vreau să avertizez că în aceste zile circulă tot felul de știri false propagate de tălpile roșii” (VIDEO)
15:05 - Aglomerație la secțiile de vot din București. Oamenii așteaptă zeci de minute, la coadă, pentru a-și exercita votul (VIDEO)
14:47 - Cea mai înaltă femeie din lume și cea mai scundă au stat față în față: „Avem lucruri în comun” (VIDEO)
14:44 - MAI a oferit ultimele detalii cu privire la ce incidente au avut loc în ziua alegerilor prezidențiale, până în ora 14: „Au fost sesizate 80 de posibile incidente, dintre care 43 sunt confirmate”
14:34 - Mesajul unui veteran de război, în vârstă de 100 ani, după ce a votat: “Acum există posibilitatea de a vota ceea ce dorești tu, fără niciun risc”
14:02 - David Popovici, mesaj pentru români după ce a votat la alegerile prezidențiale: „Implicați-vă!”
13:58 - Primarul Sectorul 4, Daniel Băluţă, a votat: „Trebuie să îl alegem pe cel care face parte din această echipă, cel care a luptat alături de noi în ultimii ani, ca viaţa noastră să fie mai bună” (VIDEO)
13:48 - Protestatarul Marian Ceaușescu, dus la secția de Poliție după ce i-a strigat președintelui Iohannis ”borfaşule”. El acuză că a fost bătut de jandarmi. Ce amendă a primit (VIDEO)