Nelu Tătaru, întrebat despre carantinarea localităților: „În măsura în care aceste reguli nu sunt păstrate, avem o creștere și o transmitere în comunitate accentuată, atunci se poate ajunge și la carantinare” (VIDEO)
Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a făcut o nouă serie de precizări cu privire la evoluția epidemiei de COVID-19, situația din spitale și strategia autorităților de combatere a crizei sanitare, miercuri, în exclusivitate pentru B1 TV. În acest context, demnitarul liberal a fost întrebat dacă este de părere că se impune carantinarea anumitor localități în acest moment.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Nelu Tătaru, întrebat despre carantinarea localităților. Ce a răspuns ministrul Sănătății, pentru B1 TV
„În măsura în care aceste reguli nu sunt păstrate, avem o creștere și o transmitere în comunitate accentuată, atunci se poate ajunge și la carantinare”, a răspuns demnitarul.
Ministrul Sănătății a vorbit și despre evoluția epidemiei, dar și despre situația secțiilor de Terapie Intensivă din țară.
Referitor la specialiștii din secțiile ATI, care reclamă că tragedia de la Piatra Neamț s-ar putea repeta oricând și în alte spitale, având în vedere că, deși există aparatură modernă, clădirile sunt foarte vechi,Nelu Tătarua răspuns: „Tocmai de aceea, după ce o săptămână și jumătate au fost în spitale, în terapiile intensive, doar unitățile Ministerului Sănătății de la Inspecția Sanitară de Stat, de luni s-au alăturat și cele de la ISU și de la Agenția Națională a Medicamentului, care verifică – pe de o parte, cei de la ISU, că ține de apanajul lor, tot ce înseamnă rețele electrice, din partea ANMDM se evaluează tot ce înseamnă aparatură medicală, ca și proveniență și ca și mentenanță, precum și circuitele de gaze medicale. Sunt evaluate toate spitalele, începând cu spitalele județene, și COVID, și non-COVID, toate cu terapiile intensive”.
Întrebat care este soluția cea mai urgentă, ministrul Sănătății a răspuns: „Cea mai urgentă în acest moment, verificarea tuturor terapiilor intensive din acest punct de vedere energetic și al aparaturii, și rețelei de gaze medicale, și adapatarea puterii energetice la această capacitate nouă din acest an în care am suferit o modernizare forțată în terapiile intensive, care au fost dotate cu numeroase aparate – 75% din ventilatoare sunt în plus față de ce a fost până în lunile aprilie, iar din achizițiile pe care le avem în curs, în luna aprilie a anului viitor, vom ajunge la o capacitate de 146% a acestor aparate. De aceea trebuie reevaluat tot ce înseamnă și rețeaua electrică, și rețeaua de gaze medicale, dar și aparatura care vine, atât ca proveniență, cât și mentenanță, să ne asigurăm că au această mentenanță și sunt evaluate periodic.