Nelu Tătaru, președintele Comisiei de sănătate a Camerei Deputaților, a recunoscut că ar accepta să fie din nou ministru al Sănătății dacă PNL ar decide acest lucru, însă a explicat că liberalii fac parte dintr-o coaliție în care acest portofoliu revine USR-PLUS. „Suntem într-un val trei destul de agresiv, în care oboseala își spune cuvântul peste tot, atât în populația generală, cât și în corpul medical, și ar trebui în acest moment o reactivare, dacă vreți să-i spunem așa, a tot ce înseamnă sistem medical, care e obosit după un an de zile”, a declarat deputatul, miercuri seară, pe B1 TV, la „Dosar de politician” cu Silviu Mănăstire, adăugând că în acest moment Ministerul Sănătății „are nevoie de un profesionist”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Întrebat în contextul demiterii lui Vlad Voiculescu dacă ar accepta să fie din nou ministru al Sănătății, deputatul PNL Nelu Tătaru a declarat: „Dacă partidul meu ar decide acest lucru, da, dar suntem într-o coaliție în care acest portofoliu este la USR. Suntem într-o criză sanitară, suntem într-un moment în care Ministerul Sănătății are nevoie de un profesionist, are nevoie de un om care să înțeleagă sistemul, are nevoie de un om care să înțeleagă corpul medical, să înțeleagă pacientul și să înțeleagă și situația prin care trece populația generală în aceste zile. Suntem într-un val trei destul de agresiv, în care oboseala își spune cuvântul peste tot, atât în populația generală, cât și în corpul medical, și ar trebui în acest moment o reactivare, dacă vreți să-i spunem așa, a tot ce înseamnă sistem medical, care e obosit după un an de zile”.
Întrebat dacă, având în vedere expertiza acumulată în primul an de pandemie, dar și faptul că are o poziție importantă în PNL, ar fi de acord ca actuala coaliție să desemneze un ministru tehnocrat pentru portofoliul Sănătății, Nelu Tătaru a explicat: „Este un guvern politic, iar acel ministru sau acel partid din această coaliție poate să aducă specialiștii în ministerul respectiv. Ministrul nu poate acoperi totul. Ministrul nu este cel care vede totul, știe totul și dirijează neapărat totul. Nu, ministrul trebuie să aibă niște secretari de stat cărora să le împartă anumite atribuții și trebuie să aibă consilieri care să-l sfătuiască la un moment dat în anumite situații. Având în vedere că sunt și miniștrii care nu sunt de specialitate, abordările sunt diferite. Am fost întrebat de dumneavoastră, cred că la începutul acestei guvernări, de ce face unul într-un fel și unul într-un fel. Sunt abordări diferite, atunci spuneam, eu sunt chirurg, dânsul este economist. Cred că într-un sistem sanitar trebuie să gândim sanitar, partea sau ponderea economică este cea care vine după, când suntem într-o criză sanitară”.
Întrebat dacă ar fi de acord să fie propus un alt premier, deputatul liberal a afirmat: „Nu, coaliția trebuie să aibă stabilitate și trebuie să rămână premier Florin Cîțu în acest moment. Cred că USR-PLUS poate găsi un profesionist care să ocupe portofoliul de la Sănătate, să aducă după el și specialiștii care îi sunt necesari în a rezolva această criză sanitară”.