Negoiță: Diferența de salarizare dintre administrația locală și centrală este o nedreptate ce trebuie rezolvată

Negoiță: Diferența de salarizare dintre administrația locală și centrală este o nedreptate ce trebuie rezolvată
Foto: cotidianul.ro

Funcționarii din administrația publică locală au salarii mai mici decât cei din administrația centrală, iar această nedreptate trebuie rezvolvată, a susținut Robert Negoiță, primarul Sectorului 3 și președintele Asociației Municipiilor din România.

„Este această discriminare a administrației publice locale, în sensul că un funcționar pe aceeași poziție în administrația publică locală este remunerat cu un sfert sau o treime față de administrația publică centrală. Mi se pare profund în neregulă și este o nedreptate ce trebuie rezolvată rapid, în sensul în care să fie plătiți toți la fel, în funcție de poziția și postul pe care îl ocupă”, a afirmat Negoiță, după ședința comitetului director al Asociației pe care o conduce, potrivit Agerpres.

Acesta  a mai precizat că în cadrul discuțiilor s-a mai vorbit și despre subiectul impozitului pe venitul global.

 ”Am mai avut discuții pe alte subiecte, printre care unul important este cel al IVG (..) acea componentă a bugetului local care în 2010 și 2011 a scăzut într-un mod drastic. Noi solicităm, mai ales că acum văd că există încasări la bugetul de stat, suntem pe o creștere economică, nu mai avem probleme financiare, (…) să dăm înapoi acel nivel de cotă care a fost înainte de 2010, pentru că tot ce înseamnă dimensionarea și atribuțiile pe care le are administrația publică locală se face pe acea cotă de 47%, nu ce avem acum și ne descurcăm foarte greu”, a adăugat Negoiță.

Gheorghe Falcă, primar al orașului Arad și prim-vicepreședintele Asociației, a atras atenția că pe plan local se produce dezvoltarea.

„Avem nevoie să revenim la IVG-ul pe care l-am avut, pentru că noi suntem cei care producem și, uitându-mă la ultima rectificare de buget, municipiile nu prea sunt pe acolo, deși municipiile realizează această bunăstare și credem că solicitările noastre sunt normale. Vrem să stăm la masa dialogului cu Guvernul, să fim parte în momentul în care se va discuta creșterea salarizării în administrația locală și să vedem acea echitate față de munca pe care acești oameni o realizează în parteneriat cu noi”, a declarat Falcă.

El a mai spus că România poate să își asume o salarizare corectă în administrația locală pentru un număr important de funcționari, iar mecanismul de profesionalizare va duce la competență.

„Știm ce înseamnă să ai un arhitect la primărie, el trebuie bine plătit. Ne dăm seama că nu o să vină arhitecții dacă nu sunt bine plătiți. Vedeți câte probleme sunt în achiziții. Acei oameni nu vor veni în administrație dacă nu sunt foarte bine plătiți”, a mai declarat primarul orașului Arad.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`