Neagu Djuvara: Mi-e rușine cu PNL, un partid liberal care fuzionează cu rămășitele lui Voiculescu, iar apoi îl primește și pe Becali

Neagu Djuvara: Mi-e rușine cu PNL, un partid liberal care fuzionează cu rămășitele lui Voiculescu, iar apoi îl primește și pe Becali

Istoricului Neagu Djuvara îi este rușine de actuala formulă a Partidului Național Liberal și, mai ales, să fie coleg de partid cu Gigi Becali.

Liberalul a declarat, pentru Digi 24, că PNL, în formula actuală nu este decât o harababură, dar nu poate demisiona pentru că familia sa este în mişcarea liberală de aproape două veacuri.

„Am 170 de ani de liberalism, n-am voie sa-mi dau demisia din așa ceva, dar cu cei de azi nu am nicio legatură. Un partid liberal care fuzionează cu rămășitele lui Voiculescu, pe urmă îl primește și pe Becali, ăsta nu mai e Partidul Liberal. Este o harababură. Străinii nu mai înțeleg nimic din ce se întâmplă în țară. Destituirea lui Băsescu, revenirea lui, alianța unui partid liberal cu unul socialist, sunt așa de nebunești, încât mi-e rușine. Strategia adusă de actualul PNL nu-mi convine deloc, mă fac că nu-i cunosc”, a spus Neagu Djuvara.

„M-am înfiorat să văd pe doamna ministreasă a Educației venind să explice că nu-i lucru grav că Ponta a făcut un plagiat”, a adăugat istoricul.

Declarațiile sale au fost făcute într-un cadru academic, după luni de zile în care Neagu Djuvara nu a vrut să vorbească despre scena politică actuală.

 
Urmăriți B1TV.ro și pe
`