Ne facem de râs și-n fața niponilor. Premierul japonez, lăsat cu ochii în soare de PSD, nu va mai ajunge la Palatul Victoria
UPDATE: Premierul japonez Shinzo Abe nu va mai ajunge deloc la Palatul Victoria. La Guvern vor merge doar delegațiile celor două state.
UPDATE:Încă un semnal prost trimis de autoritățile române. Ceremonia oficială de primire a prim-ministrului Shinzo Abe, de la Palatul Victoria, a fost anulată.
Premierul Japoniei, Shinzo Abe, vine la București însoțit de reprezentanţii a peste 30 de companii. Momentul trebuia să fie unul de care România să profite, dar țara riscă mai degrabă să se facă de râs. Și asta pentru că, urmare a ședinței maraton de luni din PSD, Mihai Tudose, cel care trebuia să-l primească pe Shinzo Abe în calitate premier, și-a dat demisia. Iar un premier interimar nici nu a fost numit încă.
Așa că, până la urmă, premierul japonez va avea o întrevedere cu președintele Klaus Iohannis.
PSD a decis în ședința Comitetului Executiv Național de luni ca interimatul să fie preluat de Paul Stănescu, vicepremier și ministru al Dezvoltării. Însă, potrivit Constituției României, desemnarea premierului interimar îi revine președintelui Klaus Iohannis, care poate refuza propunerea social-democraților și să facă o altă nominalizare.