Năsui: Iohannis nu s-a dus la dineul de la Casa Albă unde au fost invitați toți șefii de state ai NATO, lăsând România nereprezentată. Americanii au fost șocați (VIDEO, FOTO)

Publicat: 16 07. 2024, 12:38
Actualizat: 16 07. 2024, 13:15
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Klaus Iohannis nu a fost la dineul de la Casa Albă unde au fost invitați toți șefii de state ai NATO. Președintele nu apare în niciuna dintre pozele oficiale de la eveniment, a remarcat Claudiu Năsui.

Deputatul USR a mai susținut că a făcut ceva investigații și a aflat că Iohannis a fost invitat, dar nu s-a dus și, în loc, „l-a trimis în locul lui pe domnul Ciucă ca să dea impresia că ar fi urmașul său la Cotroceni și că s-ar bucura de sprijinul Statelor Unite”. Numai că americanii nu l-au primit pe Ciucă.

Năsui: Iohannis, singurul lider din NATO care n-a fost la dineul de la Casa Albă

„Paginile de pe rețelele sociale ale NATO au dat poze de la dineul de la Casa Albă unde au fost invitați toți șefii de state ai NATO. M-am uitat și eu pe poze să-l caut pe președintele Iohannis. Nu e nicăieri.

Toți șefii de stat sunt prezenți, mai puțin Iohannis. Cum e posibil? N-a fost invitat?

Am investigat puțin. Este absolut incredibil în ce hal ne-a putut umple de rușine cuplul Iohannis-Ciucă. De fapt domnul Klaus Iohannis a fost invitat, așa cum era normal să fie invitat un șef de stat al NATO. Dar nu s-a dus. Exact, a ales să nu se ducă.

L-a trimis în locul lui pe domnul Ciucă ca să dea impresia că ar fi urmașul său la Cotroceni și că s-ar bucura de sprijinul Statelor Unite.

Dar americanii nu l-au primit pe domnul Ciucă. Invitația la dineu era nominală pentru președinți și șefi de guvern. Atât. Iar la ei nu merge cu „stai să vezi că mi-a dat mie invitația, hai lasă-mă să intru și eu””, a explicat Năsui, pe Facebook.

Năsui: Americanii au fost șocați că Iohannis nu a venit la eveniment

Deputatul USR i-a reproșat apoi președintelui Iohannis că și-a lăsat țara nereprezentată la un eveniment de o asemenea importanță.

„Ce nu se vede în poze, dar ce am aflat este și că americanii au fost șocați că nu a venit președintele României la eveniment. Mai ales că știau că se află în Washington. Cum să fii la Washington invitat de președintele SUA la dineu cu șefii de state și să alegi să nu te duci?

Palatul Cotroceni trebuie să clarifice de ce președintele nu a participat la evenimentul de la Casa Albă? De ce a lipsit de la dineul oferit de președintele SUA?

A fost prea supărat că i-au refuzat sinecura pe care o căuta la NATO și s-a gândit să-i pedepsească lăsând România fără reprezentare? Sau a vrut să arate că este supărat că nu i l-au primit pe Ciucă?

Orice ar zice, cuplul Iohannis-Ciucă a reușit să elimine România din poza țărilor NATO. O ultimă rușine pe final de mandat, de parcă toate celelalte nu erau suficiente”, a mai scris deputatul USR Claudiu Năsui, pe Facebook.