Năstase nu vede cu ochi buni întâlnirea dintre Crin Antonescu și Traian Băsescu

Năstase nu vede cu ochi buni întâlnirea dintre Crin Antonescu și Traian Băsescu
Foto: zigzagonline.ro

Întâlnirea dintre preşedintele Traian Băsescu şi şeful liberalilor Crin Antonescu a fost comentată şi de fostul premier Adrian Năstase.

În opinia acestuia, preşedintele Traian Băsescu face presiuni asupra premierului Victor Ponta. Reacţia a apărut pe blogul personal al ui Năstase.

Adrian Năstase, fostul premier al României nu vede cu ochi buni întâlnirea dintre preşedintele Senatului, Crin Antonescu şi preşedintele României, Traian Băsescu. Năstase susţine că iniţiativa lui Băsescu este de fapt o manevră de manipulare, destinată premierului Victor Ponta.

„De ce l-a invitat fostul preşedinte, Băsescu, pe Crin Antonescu, la Cotroceni? Simplu, pentru a pune presiune pe premier şi a-i arăta că el poate deschide şi alte canale de comunicare cu USL”, scrie Năstase pe blogul lui.

Mai mult, Băsescu nu avea de ce să se întâlnească cu Antonescu pentru că liderul PNL nu are atribuţiile necesare pentru a face numirea la Ministerul Transporturilor.

„De ce s-a întâlnit Antonescu cu Băsescu? Răspunsul e simplu: nu ştiu. Dar trebuia să se întâlnească cu el? Dacă era vorba de socializare, da, dacă era vorba de numirea noului ministru de la Transporturi, evident că nu. Preşedintele Senatului nu are niciun rol în această procedură iar Traian Băsescu nu are a discuta cu preşedinţii de partid despre procedura remanierii”, mai precizează fostul premier.

Traian Băsescu şi Crin Antonescu s-au întâlnit în weekend la Palatul Cotroceni pentru a discuta despre nominalizarea lui Ovidiu Silaghi la conducerea MInisterului Transporturilor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`