Mugur Isărescu a vorbit despre angajarea Viorică Dăncilă și treaba pe care fostul premier o face la Banca Națională.
Guvernatorul BNR spune că Dăncilă lucrează de la birou și este un angajat foarte disciplinat. Totodată, Isărescu a ținut să explice faptul că fostul premier nu ocupat locul nimănui din Banca Centrală.
„Motivele ca şi politica de resurse umane ale Băncii Naţionale au fost explicate pe larg de directorul resurselor umane şi se găsesc pe site-ul băncii.
Nu am nimic de adăugat. Şi chiar vă rog să le citiţi că acolo sunt trecute. În ceea ce priveşte domeniul în care dânsa lucrează fac două precizări. Nu a luat locul nici unui specialist din Banca Naţională. Domeniul în care dânsa lucrează şi anume economia verde este un domeniu relativ nou şi pentru dânsa dar pentru oricine.
Nu avem absolvenţi de facultate sau de orice studiu în domeniul acesta şi împreună cu colegii care formează grupul respectiv studiază şi probabil că în toamnă când grupul respectiv, care este încă în formare, va termina o lucrare va ieşi în public cu materialul respectiv”, a explicat guvernatorul BNR, potrivit Agerpres.
Mugur Isărescu a precizat că fostul premier lucrează de la birou și este foarte disciplinată, totodată, el a ținut să menționeze că domeniul în care Dăncilă lucrează nu este unul dominat de bărbați.
„Şi ca să vă mai dau o informaţie despre economia verde şi finanţarea în acest domeniu, inclusiv poziţia băncilor centrale, uitaţi-vă la ce este în lume şi veţi vedea că această mişcare nu este câtuşi de puţin dominată de bărbaţi.
Avem şefa Fondului Monetar Internaţional, şefă la Banca Centrală Europeană, şefă la Comisia Europeană. Deci este un domeniu nou în care ne adaptăm şi noi, să vedem ce se va întâmpla”, a adăugat guvernatorul BNR.