MRU, în fața congresului PNL: Dacă insistăm, îl facem pe Ponta președinte, dar tot noi împreună îl putem trimite acasă

MRU, în fața congresului PNL: Dacă insistăm, îl facem pe Ponta președinte, dar tot noi împreună îl putem trimite acasă

Dreapta l-a făcut pe Victor Ponta premier, tot dreapta i-ar putea aduce acestuia și funcția de președinte, însă el trebuie trimis acasă de la Palatul Victoria și întors din drumul spre Cotroceni, a declarat, sâmbătă, în fața Congresului PNL, președintele FC, Mihai Răzvan Ungureanu.

„Regretul meu e că azi avem o dreaptă care s-a războit cu sine şi care a ajuns la un moment dat să guverneze cu PSD. Dacă nu ar fi fost conflicte în interiorul dreptei în ultimii zece ani, PSD nu ar fi fost niciodată la putere, nuu ar influenţat destinele nostre şi azi nu ar conduce Guvernul”, a spus Ungureanu. El a arătat că reprezentanţii dreptei l-au făcut pe Ponta premier şi, dacă insistă, îl vor face şi şef al statului.

„Din păcate, noi, din această sală şi alţii care nu sunt aici azi, l-au făcut pe Victor Ponta premier. Iar dacă insistăm, îl facem şi preşedinte. Nu acesta este drumul nostru. Dar tot noi împreună îl putem trimite acasă şi de la Palatul Victoria, şi din drumul său către Cotroceni”, a spus Ungureanu, fost premier.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)