MRU, despre Tăriceanu și Chiliman: „Acum văd că este la modă să fii disident după alegeri”

MRU, despre Tăriceanu și Chiliman: „Acum văd că este la modă să fii disident după alegeri”

Președintele partidului Forța Civică, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat marți seară, în emisiunea „Sub semnul întrebării”, de pe B1 TV, că este la modă să fii disident după alegeri, făcând referire la liberalii Călin Popescu Tăriceanu și Andrei Chiliman, care s-au declarat recent împotriva comportamentului liderului de partid, Crin Antonescu.

Întrebat ce a vrut să însemne invitația făcută către cei doi de a se alătura Forței Civice, Ungureanu a răspuns: „Pun pariu că Tăriceanu și Chiliman nu ar face pasul către Forța Civică. E vorba de un limbaj comun, nu se poate trece peste faptul că cei doi nu au avut nimic de spus atunci când au aflat de legătura strânsă cu socialismul domnului Ponta, s-au dedat la ceea ce știm că s-a întâmplat în vara anului trecut. Aș fi vrut să văd din partea ambilor o atitudine fermă împotriva afirmaților profund xenofobe ale președintelui de partid, Crin Antonescu. Acum văd că este la modă să fii disident după alegeri. Știind aceste lucruri, un dialog pe ceea ce poate fi atitudinea de opoziție și dreapta, în opinia mea este dezirabil, normal. Dacă există un asemenea limbaj pe comun pe seama unei declarații de principii, da putem să discutăm”.

Întrebat dacă cineva din PNL ar putea provoca o schimbare în partid, care eventual să ducă la schimbarea lui Antonescu din funcția de președinte, fostul premier a răspuns negativ.

„Nu, în momentul de față PNL are un șef care poate spune orișicând „am câștigat alegerile, v-am adus la putere, v-am dat posibilitatea de a vă monta clientela în posturile din Executiv, ați ajuns în punctul maxim de influență politică a PNL”. E puțin probabil ca mici bucăți care se desprind din PNL să poată antrena o asemenea masă de oameni capabili să întoarcă lucrurile”, a mai spus Ungureanu.

Liderul Forței Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, i-a invitat pe primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, și pe fostul premier Călin Popescu Tăriceanu în partidul său, dacă vor decide să se separe de președintele PNL, Crin Antonescu. (Detalii AICI)

Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, a spus în nenumărate rânduri că felul în care Antonescu conduce partidul poate transforma PNL în cel mai anti-occidental partid din România. (Detalii AICI)

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că s-a simțit umilit în PNL în ultima perioadă, afirmând totodată că-și păstrează dreptul la proprie opinie și dreptul de a reacționa. (Detalii AICI)

MRU: E la modă să fii disident după alegeri

Embed:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)