Motivul pentru care Klaus Iohannis nu-l mai susține pe Ludovic Orban. Liviu Dragnea: Din ziua aia, nu și-au mai vorbit

Publicat: 20 09. 2021, 09:55
Foto: Inquam Photos / Alexandru Bisca

Liviu Dragnea, fost lider PSD, a declarat că președintele Klaus Iohannis nu-l mai susține pe Ludovic Orban deoarece acesta, „la o chermeză” cu mai mulți miniștri, a spus că va candida la alegerile prezidențiale din 2024. A doua zi după, Iohannis l-a chemat pe Orban și i-a spus „Ludovic, cu alegerile din 2024 e problema mea, nu e problema ta”, iar de atunci nici nu și-au mai vorbit, a susținut Dragnea. De altfel, Ludovic Orban însuși a admis că Iohannis nu-l mai susține pentru a obține un nou mandat la conducerea PNL.

De ce Klaus Iohannis nu-l mai susține pe Ludovic Orban. Ce spune Liviu Dragnea

„Ludovic a devenit un om incomod pentru că a făcut o greșeală. După ce și-a dat demisia din funcția de prim-ministru, a fost la o chermeză cu o parte din miniștrii din cabinetul demisionar și a spus că el ar urma să fie candidatul la prezidențiale. A doua zi, Iohannis l-a chemat și, la sfârșitul întâlnirii, i-a spus: ”Ludovic, cu alegerile din 2024 e problema mea, nu e problema ta”. După această întâlnire, nici în ziua de astăzi nu și-au mai vorbit”, a declarat Liviu Dragnea, la Realitatea PLUS.

Dragnea a mai spus că în România toată puterea e la Klaus Iohannis.

„E o dictatură a lui Iohannis, o vede orice om de bună credință care are puterea să creadă asta, chiar dacă a votat sau nu cu el. Există această structură de guvernare, coordonată de Iohannis, ajutată de PSD, coordonat și el de Iohannis (…) Până în ziua de azi nimeni n-a dat nicio explicație despre zecile de miliarde de euro pe care România i-a împrumutat în acești ani. Aveau tupeu să spună că eu am lăsat România îndatorată. Am preluat România la 36% grad îndatorare, am predat-o la 38%, ei au sărit de 50%”, a mai afirmat fostul lider PSD.

Orban a recunoscut că Iohannis nu îl mai vrea la conducerea PNL

Duminică, invitat în studiourile B1 TV, Ludovic Orban a recunoscut faptul că președintele Klaus Iohannis nu-l mai vrea la conducerea PNL.

Întrebat dacă crede că înlocuirea sa din fruntea PNL a fost planul partidului sau cel al preşedintelui Klaus Iohannis, Orban a răspuns: „Şi, şi”.

Ludovic Orban a mai declarat că au existat două tentative de puci pentru a fi înlăturat de la conducerea PNL.