Moţiunea de cenzură „După 22 de ani, democraţia este în pericol" a fost respinsă: Puterea nu a votat
Moţiunea de cenzură „După 22 de ani, democraţia este în pericol” a fost respinsă, joi, de Parlament, având în vedere că doar 213 de parlamentari şi-au exprimat votul, în condiţiile în care pentru adoptarea acesteia ar fi fost necesare 233 de voturi favorabile.
Votul a fost secret cu bile, însă la acesta au participat doar 333 de parlamentari. Aleșii puterii nu au votat.
Pentru adoptarea moţiunii de cenzură erau necesare 233 de voturi favorabile, iar opoziţia are 215 parlamentari. În plus faţă de aceştia senatorul Mircea Geoană şi deputatul Daniel Oajdea anunțaseră că votează în favoarea moțiunii.
Moţiunea de cenzură intitulată „După 22 de ani, democraţia este în pericol” a fost depusă de USL ca urmare a angajării răspunderii Guvernului pe legea comasării alegerilor.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf