Moțiunea de cenzură a PNL împotriva Guvernului a picat, după ce liderii PSD – UNPR – PC au ieșit de la vot (VIDEO)
Moțiunea de cenzură a PNL împotriva Guvernului a picat, după ce nu s-a întrunit numărul de voturi necesar.
Liderii PSD - UNPR - PC au ieșit din sală în momentul votului, iar pentru ca moțiunea să treacă erau necesare 286 de voturi.
Secretarul Camerei Deputaţilor, Niculae Mircovici, a precizat că din totalul de 571 de deputaţi şi senatori au fost prezenţi 326, iar numărul de voturi exprimate a fost de 196, din care un vot a fost anulat.
Potrivit lui Mircovici au fost 176 de voturi „pentru” moţiune şi 19 „împotrivă”, nefiind întrunit numărul necesar pentru ca moţiunea de cenzură să fie adoptată.
La şedinţa comună pentru a dezbate moţiunii de cenzură şi-au înregistrat prezenţa 301 deputaţi şi senatori, cvorumul fiind întrunit.
Moţiunea de cenzură intitulată „Opriţi Guvernul Ponta 3 – Guvernul corupţiei, demagogiei şi minciunii” a fost semantă de 231 de parlamentari PNL, PDL, PMP şi PPDD. Înainte de citirea acestei, premierul Ponta a spus că a aceasta a fost introdusă ca un element de campanie electorală, însă dat fiind faptul că alegerile au trecut, toți românii trebuie să se întoarcă la treabă.
„Au fost trei momente jenante. Primul este că moțiunea a fost semnată de Udrea, Blaga alături de Antonescu. Al doilea moment jenant a fost că vorbește Sorin Roșca Stănescu. Iar al treilea, faptul că au semnat moțiunea 231 de parlamentari și au votat 176. Să pierzi 60 de parlamentari în două săptămâni este un masochism politic. Dacă se face o moțiune, să fie despre activitatea Guvernului, nu în campanie. Am asigurat cvorumul, altfel nici nu puteau să-și sprijine moțiunea”, a spus Victor Ponta.
Cât despre primirea în PSD a unor posibili excluși din PNL, premierul a răspuns că rămâne de văzut.
„Când văd că s-au pierdut 60 de parlamentari numai într-o săptămână, sigur că nu pot să spun că nu mă interesează să colaborez cu ei pentru proiecte importante, aici este vorba despre majorități stabile. Rămâne de văzut acest lucru”, a completat Ponta.