Moș Crăciun a venit mai devreme pentru victimele uraganului Sandy: Un bărbat a împărțit nevoiașilor bancnote de 100 de dolari

Moș Crăciun a venit mai devreme pentru victimele uraganului Sandy: Un bărbat a împărțit nevoiașilor bancnote de 100 de dolari
Un bărbat, care s-a recomandat "Moş Crăciun" a împărţit bancnote de 100 de dolari rezidenţilor din New York şi New Jersey, care au avut de suferit de pe urma uraganului Sandy. Moşul nu a permis să fie filmat...

Un bărbat, care s-a recomandat „Moş Crăciun” a împărţit bancnote de 100 de dolari rezidenţilor din New York şi New Jersey, care au avut de suferit de pe urma uraganului Sandy. Moşul nu a permis să fie filmat sau fotografiat din faţă şi nici nu şi-a dezvăluit identitatea.

„Am zile de naştere una după alta, apoi Crăciunul, şi acum nu am nicio sursă de venit şi, Doamne, mă simt de parcă tocmai am primit un milion de dolari, deşi sunt doar 100, dar Dumnezeu este bun mereu!”, a declarat Olivia Bazile, victimă a uraganului Sandy.

Îmbrăcat cu un tricou roşu, pantaloni albi şi o şapcă roşie pe care era scris cuvântul „‘spiriduş”, acest Moş Crăciun plin de originalitate a fost primit cu îmbrăţişări şi lacrimi de bucurie.

Banii au fost împărţiţi în magazine pentru persoane cu venituri reduse şi adăposturi pentru victimele uraganului Sandy, care a afectat coasta de est a Statelor Unite luna trecută.

„Ne-am pierdut toată casa, am avut două proprietăţi şi am pierdut totul. Erau pe plajă, aşa că acum casa nu mai e, şi aşteptăm să primim asigurarea, şi o să încercăm să luăm nişte haine şi să ne punem ordine în vieţi, o să dureze ceva, dar facem tot posibilul”, a declarat o altă victimă, Janice Kennedy.

Moş Crăciun Secret continuă o tradiţie iniţiată de prietenul său, pe nume Larry Stewart, care, ani la rând, în luna decembrie, a împărţit bancnote de 100 de dolari persoanelor cu venituri mici. Stewart a murit în anul 2007, nu înainte de a fi donat peste un milion de dolari în bancnote de 100 de dolari. Acest Moş Crăciun Secret a rugat să nu fie filmat sau fotografiat din faţă, pentru că doreşte să-şi păstreze anonimatul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)