Europarlamentarul PDL Monica Macovei a comentat, marți seară, în cadrul emisiunii ”Sub Semnul Întrebării”, de pe B1 TV, candidaturile deja anunțate la președinția PDL, spunând că nu crede că vreunul dintre cei doi oameni politici care și-au anunțat candidatura pentru șefia partidului nu este în stare să facă reforma necesară.
”Cred că niciuna dintre candidaturi nu este de natură să schimbe ceva din ce avem acum și nici din ce am avut până acum în partid. Adică niciunul dintre cei care și-au anunțat candidatura, nici domnul Blaga, nici doamna Udrea nu sunt cei care pot să reformeze partidul. Iar când spun să reformeze mă refer la o schimbare profundă, la o schimbare totală, la o poziție adevărată. Zilnică, prin evenimente, nu numai prin conferințe de presă, la reacții imediate la toate porcăriile care se întâmplă. Mă refer la restructurarea partidului, cei cu contracte cu statul, cei cu probleme, cei care au lucrat cu PSD sau cu USL în campanie. O parte au venit prin trădare, din alte partide. La astfel de lucruri mă refer. Eu cred în integritate, orice s-ar întâmpla și până la capăt merg pe acest drum”, a comentat Monica Macovei.
Întrebată dacă a luat o decizie privind propria candidatură, aceasta a spus că a luat în calcul posibilitatea, însă nu a luat o decizie încă.
”Nu am luat o decizie, nu am spus nu. Am văzut ce a scris colegul Papahagi, dar nu am discutat acest lucru. Împărtășesc această idee, dar nu am luat o decizie. Pot să spun că candidez, știind de la început că nu voi câștiga. Dar repet, nu am luat o decizie”, a conchis Macovei.