Monica Macovei: Cei din Piață trebuie să facă parte din viitoarele structuri ale puterii

Publicat: 08 11. 2015, 20:59

Măcar câțiva dintre cei care protestează în aceste zile ar trebui să facă parte din structurile puterii pentru că ei reprezintă noua generație de politicieni, a declarat Monica Macovei, liderul M10, în emisiunea X-Press, de pe B1 TV.

Câțiva dintre ei (dintre protestatari – n.r.) măcar să treacă și dincolo, de partea politică, să ia ei decizii. Aceasta este generația de politicieni de mâine, iar mâine este peste câteva luni de zile.

Noi suntem un partid antisistem. Nu este partidul Monicăi Macovei. Sigur că sunt dispusă să îi accemptăm în partid. Avem mulți tineri care sunt în Piață probabil, sunt buni profesioniști între 25 și 40 de ani, care trebuie să ia partidul ăsta. Vreau să promovez și asta vrem să promovom noi. Eu iubesc România! La noi, tinerii vor conduce partidul. Am făcut această promisiune.

Totuși, știm cu toții că tinerețea nu este o garanție, amintesc aici de Șova și Ponta. Ei mă refer la tinerii care se revoltă și tinerii care vor schimbarea, nu tinerii care repetă greșelile trecutului.
Ei au ieșit cu o listă de revendicări. Trebuie să iasă de fiecare dată când sistemul le va râde în nas. Este foarte important pentru că altfel lăsăm acest sistem, care este ca o caracatiță, să-și facă treaba. Repet: cei tineri din Piață sau cei mai în vârstă ei trebuie să facă parte din viitoarele structuri ale puterii”, a declarat Monica Macovei în emisiunea moderată de Sabin Orcan.

Întrebată dacă Bogdan Oltean, Lucian Croitoru ori Dacian Cioloș ar fi potriviți pentru funcția de premier, aceasta a răspus: ”Oltean categoric nu. Am fost cu el în guvern. Nu mai explic de ce.  Face parte din sistem ca toți ceilalți. Lucian Croitoiu da, Dacian Cioloș da”.