Monica Macovei a anunțat înființarea Asociației M10: „Denumirea vine de la merit, de la muncă, de la modernizare”

Publicat: 12 01. 2015, 08:31

Europarlamentarul Monica Macovei a anunțat, duminică, înființarea Asociației M10, având la bază ”decalogul celor 10 porunci pentru politicieni” din campania pentru alegerile prezidențiale.

„Am creat Asociația M10. Toți membrii fondatori sunt dintre cei care au lucrat în campanie, sunt oameni tineri, normali, decenți, așa cum vrem să fie asociația și așa cum vrem să fie România. Asociația noastră este vocea tuturor celor care doresc o Românie decentă, modernă și prosperă, o România curată, cinstită, fără corupție, fără furăciuni din banul public. O Românie în care să vrei să trăiești și din care să nu vrei să pleci”, a spus Macovei, într-un articol publicat pe blog.

Ea a susținut că denumirea asociației, M10, vine ”de la merit, de la muncă, de la modernizare”.

”Zece este decalogul celor 10 porunci pentru politicieni pe care l-am făcut și l-am cerut clasei politice din România în campania pentru funcția de președinte al României. Tot zece este nota de excelență, de nota 10. Vrem să fim de nota 10, suntem de nota 10, vom fi o asociație de nota 10”, a mai spus europarlamentarul.

Macovei a mai precizat că asociația își propune să controleze administrația publică din punct de vedere al cheltuirii banilor publici, să militeze pentru ”Ghișeul unic” care să permită cetățenilor să interacționeze cu un singur ghișeu, precum și pentru introducerea votului electronic și a votului prin corespondență.

Ea a menționat că membrii Asociației trebuie să îndeplinească o serie de criterii de integritate, în ceea ce privește infracțiuni de corupție, colaborare cu Securitatea sau situații de incompatibilitate și conflicte de interese.

Site-ul Asociației este www.mzece.ro, unde poate fi găsit formularul de înscriere.

Macovei a afirmat, răspunzând unei întrebări, că va înființa și un partid politic în cursul acestui an, care va avea candidați la următoarele alegeri locale și parlamentare.