Ministrul Educației: Măsura de suspendare a cursurilor poate continua până când nu va mai exista niciun pericol asupra copiilor

Publicat: 16 03. 2020, 11:34
Foto. Inquam Photos / Octav Ganea

Monica Anisie, ministrul Educației, a transmis, luni, că măsura suspendării cursurilor poate continua până când nu va mai exista vreun pericol asupra copiilor.

„Măsura de suspendare a cursurilor poate continua până când nu va mai exista niciun pericol asupra copiilor. O parte dintre măsurile identificate și luate au apărut deja în spațiul public, dar pe altele le vom prezenta astăzi în premieră. Vreau să vă asigur că vom valorifica orice idee și soluție”, a transmis Monica Anisie, într-o videoconferința organizată de Ministerul Educației.

Anisie a subliniat cât de important este ca autoritățile să comunice cu românii. A mai precizat, totodată, că „învățarea e un proces continuu pe care toți trebuie să-l susținem”.

„Suspendarea cursurilor a făcut ca școala să se mute acasă. Alături de echipa mea, am lucrat pentru a identifica cele mai bune soluții pentru elevi și profesori. Cursurile suport online reprezintă o astfel de soluție și încurajez profesorii să le folosească.

Știm că nu în fiecare casă ajunge internetul, așa că am decis ca Ministerul Educației să încheie un parteneriat cu TVR, prin care colegii mei, cadre didactice, pot ajunge prin lecțiile lor la cât mai mulți elevi.

Pentru început, Teleșcoala se va adresa elevilor care se pregătesc pentru examenele naționale, respectiv elevii de clasa a VIII-a și a XII-a”, a mai declarat ministrul Educației.

Anterior, Anisie anunțase că toate școlile vor rămâne închise până după Paște: „Deocamdată nu avem niciun termen pentru perioada de închidere a școlilor, dar în perioada de stare de urgență scolile or să fie închise. În perioada asta este clar că o sa avem școlile închise. Până după Paște, școlile sunt închise”.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, luni dimineață, că numărul infectărilor cu noul coronavirus a ajuns în România la 158. Încă 19noi cazuri au fost înregistrate de la precedenta informare.În carantină sunt 3.008 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 15.546 sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. (Detalii AICI)