Moment stânjenitor pentru ministrul Sportului: Eduard Novak nu a știut să recite versuri din imnul României / Dan Bucura: „Am 24 de ani de presă, dar una ca asta n-am mai văzut” (VIDEO)

Moment stânjenitor pentru ministrul Sportului: Eduard Novak nu a știut să recite versuri din imnul României / Dan Bucura: „Am 24 de ani de presă, dar una ca asta n-am mai văzut” (VIDEO)
Jurnalistul Dan Bucura i-a cerut lui Eduard Novak să recite din imnul României. Ministrul nu a știut...

Moment stânjenitor pentru ministrul Sportului. Invitat în emisiunea ”Selectiv”, difuzată pe B1 TV, Eduard Novak a arătat că nu cunoaște imnul României. Jurnalistul Dan Bucura i-a cerut să recite din versuri, dar Novak nu a știut să le spună.

Eduard Novak nu știe imnul României

„O să încep eu, continuați dumneavoastră! „Deșteaptă-te române, din somnul cel de moarte / în care te-adânciră barbarii de tirani”. Vă rog…”, i-a spus Dan Bucura lui Eduard Novak, îndemnându-l să continue el.

Ministrul a început să râdă, vizibil stânjenit. Nu a continuat versurile, așa că tot jurnalistul le-a spus mai departe.

„Asa ceva te lasa fara cuvinte.. Am 24 de ani de presa, dar una ca asta n-am mai vazut. Vorbim de un ministru al Romaniei!”, a scris ulterior Dan Bucura, pe Facebook.

Novak le-a luat apărarea hocheiștilor implicați în scandal

În cadrul aceleiași emisiuni, ministrul Sportului a acuzat faptul că scandalul izbucnit după meciul de hochei dintre România și Ungaria a fost exploatat de niște politicieni: „E un scandal care a fost foarte manipulat politic, în primul rând. (…) Unii (politicieni) și-au adunat câteva like-uri în plus. Au reușit să obțină niște avantaje politice, dar acest lucru trece”.

Acesta a insistat apoi că sportivii de etnie maghiară din echipa națională a României nu au cântat imnul Ungariei, așa cum s-a spus, ci doar „au asistat din respect față de suporteri”.

Eduard Novak vrea mai mult control al Ministerului asupra federațiilor

De asemenea, Novak a criticat conducerile federațiilor și a susținut că e nevoie de o nouă Lege a Sportului, care să instituie un control mai ferm al Ministerului Sportului asupra federațiilor.

„În 2001 s-a scris această Lege a Sportului, 69, care le-a dat o libertate aproape de infinit federațiilor. Le-am dat toată încrederea și toată strategia de dezvoltare. Nu știu de ce, dar din 2000 până azi rezultatele au dispărut, deși federațiile au avut libertate, bugetele au fost similare sau mai mari decât în 2000 și rezultate nu mai sunt. Trebuie să existe niște cauze pentru care am ajuns aici și am identificat foarte multe”, a spus Novak.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`