Mulți dintre sătenii din Mogoşeşti Siret nu cred că primarul lor ar fi avut relaţii sexuale cu minore în primărie. Oamenii îl descriu ca fiind un familist convins şi un bun gospodar şi cred că acuzaţiile sunt minciuni inventate de adversari politici, care vor să-i ia locul. Damian Butnariu a anunţat public că a cerut să fie suspendat din funcţia de membru al PNL Iaşi, informează B1 TV.
De câteva zile, comuna Mogoşeşti Siret din Iaşi e în fierbere. Sătenii nu mai au linişte de când au aflat că primarul lor este acuzat că ar fi întreţiunt relaţii sexuale cu minore. Vorbesc între ei şi îşi fac cruce şi spun că edilul lor nu ar fi în stare de aşa ceva.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
„Îi băiat bun. A făcut şcoli, grădiniţe, a făcut toate cele. A dat la lume. Nu am auzit nimic. Damian nu a făcut nimic, a fost cel mai bun băiat din Muncelul acesta. Din când a venit el, care a fost necăjiţi le-o tras lumină, o făcut toate celea. Cel mai bun băiat a fost Damian Butnariu”, a spus un locanic, citat de Adevărul.
Nu este singurul care are această părere.
„Are nevastă, are copii, are copii bine, eu îl ştiu de om bun. Nici vorbă. Dar nu se auzea? Dar îs paznici acolo. E un primar extraordinar, ajutător, ajută treburile. O făcut asfalt. De mult îl necăjeşte să îl scoată, dar nu are cum că el e un om de nota 10”.
Oamenii cred că totul a fost scornit de dușmanii edilului, pentru a-i fura postul.
Un singur bărbat, care nu şi-a dezvăluit identitatea, a spus că în sat s-ar mai fi auzit despre diverse isprăvi amoroase de-ale primarului. „S-a mai auzit şi înainte, că a dus una în pădure. Cred că ar fi în stare. De bine, faci de toate”. Săteanul povesteşte că un bărbat a fost supărat pe primar pentru că „i-a dus copilul în pădure să îşi bată joc de el”.
Edilul Damian Butnariu a recunoscut că a făcut sex cu două minore ce erau traficate, chiar în sediul instituţiei publice. Numele acestuia ajuns la anchetatori pentru prima dată atunci când o fată de 17 ani a facut o plângere împotriva proxenetului Adrian Buduroi, pe care îl acuza că a răpit-o, atât pe ea, cât şi pe sora sa.
Acest Buduroi, în toamna lui 2007 a aşteptat-o pe fată la ieşirea de la şcoală şi a ameninţat-o cu moartea dacă nu va urca în maşină. Împreună cu încă o fată de 17 ani, bărbatul a dus cele două minore în Mogoşeşti Siret, mai exact, în sediul primăriei acolo unde „le-a obligat să întreţină raporturi sexuale cu primarul”, se arată în în motivarea sentinţei.
Damian Butnariu a postat pe Facebook un mesaj în care a recunoscut greşeala, însă pare că s-a răzgândit.
Între timp, primarul din Mogoşeşti Siret a fost suspendat din funcţia de membru al PNL şi ar putea fi dat afară din partid la următoarea şedinţă.