Consiliul Economic și Social (CES) a dat vineri aviz negativ pentru proiectul de lege depus de PNL pentru a-i permite președintelui Klaus Iohannis să candideze ca independent pe listele partidului la alegerile parlamentare.
CES pune la îndoială independența președintelui față de partide în scenariul în care ar candida pe listele unui partid politic.
În plus, CES arată că modificarea legislației electorale chiar în apropierea alegerilor încalcă nevoia de predictibilitate, scrie g4media.
Consiliul Legislativ a dat tot vineri aviz pozitiv cu observații amendamentului depus de PNL. Consiliului Legislativ precizează că ”președintele României are dreptul de a candida la parlament pe lista unui partid chiar și în lipsa acestei legi”, dat fiind că ”nu există nici o prevedere constituțională sau legală care să impună condiția deținerii de către un cetățean a calității de membru de partid pentru includerea sa pe lista de candidaturi a respectivului partid”.