Moartea lui Gorbaciov, anunțată pe Twitter. Rusul dezminte: Trăiesc și mă simt bine

Publicat: 08 08. 2013, 12:49
Liderul fostei Uniuni Sovietice Mihail Gorbaciov a dezmințit, joi, zvonurile de pe Twitter care anunțau moartea sa, publicate de o agenție de presă atacată de hackeri. "Speră degeaba. Trăiesc şi mă simt bine",...

Liderul fostei Uniuni Sovietice Mihail Gorbaciov a dezmințit, joi, zvonurile de pe Twitter care anunțau moartea sa, publicate de o agenție de presă atacată de hackeri.
„Speră degeaba. Trăiesc şi mă simt bine”, a declarat Gorbaciov, în vârstă de 82 de ani, pentru ziarul rus Novaia Gazeta, la care este acţionar.

Gorbaciov a explicat că aceasta este încercarea cuiva de a promova site-uri.

Decesul liderului sovietic a fost anunțat, miercuri seară, pe contul de Twitter al agenției RIA Novosti și pe cel al serviciului acesteia de presă, transmite AFP.