Miting în Piața Operei din Timișoara: 150 de revoluționari au protestat împotriva Guvernului și a președintelui

Publicat: 03 09. 2011, 17:06
Foto: timisoreni.ro

Un grup de aproximativ 150 de membri ai unor asociații de revoluționari participă, sâmbătă, la un protest organizat de Blocul Național al Revoluționarilor în Piața Operei din Timișoara, scandând lozinci împotriva Guvernului și a președintelui Traian Băsescu, informează Mediafax.

Manifestația a început în jurul orei 15.00, în faţa Sălii Capitol a Filarmonicii „Banatul” din Timişoara, unde sâmbătă a avut loc un congres extraordinar al Blocului Naţional al Revoluţionarilor.

Protestatarii au mers apoi la Monumentul Eroilor, unde au depus coroane și au păstrat un moment de reculegere.

Revoluționarii au scandat „Nu vă fie frică, că Băsescu pică!”, „Păcat, păcat, de sângele vărsat”, „Ultima soluţie: înc-o revoluţie!”, „Veniţi cu noi!” şi „Boc, judecat pentru genocid” şi au agitat steaguri tricolore

Protestatarii au afirmat că sunt de acord cu ridicarea indemnizaţiilor de revoluţionari pentru acele persoane care nu au participat efectiv la Revoluţia din 1989, dar nu sunt de acord cu suspendarea beneficiilor pentru toţi cei care au primit certificate de luptători cu merite deosebite.