Consilierul prezidențial Cristian Diaconescu a declarat, sâmbătă seara, în emisiunea „Talk B1”, difuzată de B1 TV, că numele viitorului lider al Fundației Mișcarea Populară, recent înființată, va fi făcut public în maximum trei zile.
Diaconescu nu a dorit să dea detalii despre această persoană, dar a precizat că este un „coleg din mediul universitar”.
„Este un coleg din mediul universitar extrem de bine pregătit, aproape un creator de școală, potrivit proiectului pe care Fundația vrea să-l pună în aplicare. În Fundație vor fi oameni din mediul universitar în special, din mediul de afaceri și din jurnalism”, a declarat consilierul.
Întrebat cum se va cunoaște numele viitorului președinte al Mișcării Populare, Cristian Diaconescu a răspuns: „Depinde de partea juridică, sperăm marți sau miercuri”.
Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, în emisiunea „Sub semnul întrebării”, de pe B1 TV, că nu exclude ca Mișcarea Populară să devină un partid.
„Nu exclud acest lucru, dar nu vreau ca fundația să fie un buffer pentru partidele politice. Dacă se va transforma în partid eu voi pleca. Această fundație n-are decât peste un an, peste doi, peste trei să se transforme în partid, dacă va fi ceea ce vor românii. În acel moment misiunea mea va fi încheiată și voi pleca”, a spus președintele.
Șeful statului a afirmat că nu va avea nicio contribuție la conducerea fundației, dar o supraveghea și încuraja să existe. (Detalii AICI)