Mișcare strategică din partea PRU, PRM ȘI PND: Partidele naționaliste își unesc forțele în alianța "BINE"!

Mișcare strategică din partea PRU, PRM ȘI PND: Partidele naționaliste își unesc forțele în alianța "BINE"!
Foto: maszol.ro

Partidele naționaliste PRU, PRM și PND vor forma o nouă alinață politică ce va fi numită Blocul Identității Naționale în Europa (BINE), potrivit Mediafax.

Protocolul de constituire a alianței va fi semnat duminică, iar cerea de înregistrare la Tribunal urmează a fi transmisă săptămâna viitoare.

Președintele PRU, Bogdan Diaconu a făcut public anunțul formării noii alianțe naționaliste duminică într-o conferință de presă de la sediul central al partidului pe care îl conduce.

„Astăzi (duminică, n.r.) am semnat protocolul de constituire al Alianţei politice pe care o vom înregistra la Tribunal săptămâna viitoare – Blocul Identităţii Naţionale în Europa, denumită prescurtat ”, a spus președintele PRU.

Diaconu a mai precizat că sloganul noii alianțe va fi „Facem BINE România!, și că noua alianță va reprezenta o veste bună pentru naționaliștii din România.

„Forurile de decizie ale PRU, PRM şi PND au constituit această alianţă în data de 25 martie, de . A fost cea mai bună veste care putea să vină pentru naţionaliştii din România. După 27 de ani de fărămiţare, de dezbinare pe partea naţionalistă a eşichierului politic, iată că astăzi cele trei partide reprezentantive pentru naţionalismul din România şi-au dat mâna şi sunt hotărâte să facă bine România”, a mai declarat Diaconu.

În conferință președintele PRU a ținut să precizeze că a dat asigurări liderului PSD, Dragnea că nu există niciun proiect comun între PRU și fostul prim-ministru Victor Ponta.

„Cu Liviu Dragnea am discutat fiind în trecere pe la Parlament. Am avut o întâlnire. Am discutat şi l-am asigurat că nu există niciun fel de colaborare între PRU şi Bogdan Diaconu şi Victor Ponta sau Daniel Constantin”, a adăugat Diaconu.

La rândul său, președintele PRM, Adrian Popescu a precizat că noua alianță îl include și pe patronul Stelei, Gigi Becali.

„Am permisiunea domnului Gigi Becali, cu care am discutat acum două zile, să vă comunic că şi dânsul va la această alianţă pentru că este un bun român şi pentru că a înţeles că este momentul toţi care cred şi simt româneşte şi cred în viitorul României să ni se alăture”, a spus Adrian Popescu.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)
21:33 - Drama românilor din Valencia, la o lună după ce furtuna a distrus tot. „Nu mă gândeam că în Spania nu primeşti ajutor imediat”
21:09 - Drulă: Noi am vrea o alianță de dreapta dacă Bolojan preia PNL, cum spune toată lumea pe la colțuri / Programul PNL nu are nimic liberal, numai din astea ca la Ceaușescu / Nu cred ce spune Ciolacu, cred că el vrea toată puterea (VIDEO)
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)
20:52 - Ciolacu: Am ajuns la Budapesta, unde vineri are loc o întâlnire decisivă pentru aderarea deplină a României la Schengen. Demersul nu e al vreunui partid anume, ci este al României
20:46 - Votarea va începe de vineri, în diaspora. Ce acte de identitate trebuie să aibă alegătorii la ei pentru a putea vota
20:33 - Nicolae Ciucă: „Viziunea mea de președinte cuprinde o nouă viziune cu privire la mediul rural”. Care sunt obiectivele pentru următorii ani: „Toate gospodăriile să aibă acces la apă până în anul 2028” (VIDEO)
20:05 - Rareş Bogdan: „Ciucă, în mod normal, azi, dacă ţara asta ar funcţiona cum trebuie şi dacă oamenii ar fi informaţi şi nu s-ar lăsa manipulaţi, ar fi la scorul pe care îl va avea în turul 2, adică peste 65%” (VIDEO)
19:58 - Nicolae Ciucă: Proiectul meu de țară prevede un parteneriat real cu comunitățile locale pentru a duce soluțiile liberale acolo unde este cea mai mare nevoie de ele (VIDEO)