Mircea Toader, despre prezența lui Băsescu la sediul PDL: Nu a existat o astfel de întâlnire

Publicat: 03 04. 2012, 22:45

În ediția de marți a emisiunii Ultimul cuvânt”, de pe B1 TV, liderul deputaților PDL Mircea Toader a negat că liderii PDL ar fi avut o ședință luni seara și că la aceasta ar fi participat președintele Traian Băsescu.

Drept urmare, a spus Toader, informația că Traian Băsescu l-ar fi ironizat pe Prigoană este eronată.

N-a fost niciun fel de întâlnire în Modrogan 22, nici cu Prigoană, nici cu Băsescu. Nu știu ce surse aveți dumneavoastră” a explicat Toader.

Traian Băsescu e prea cunoscut ca să nu se cunoască unde se duce” a mai spus Toader, precizând că lui Silviu Prigoană ”i-ar fi plăcut să spună că se întâlnește cu președintele”, însă de data aceasta nu a fost cazul.

În plus, a continuat Toader, în întâlnirile de până acum, președintele și Prigoană nu și-au vorbit ”în termeni de acest fel.”

La rândul său, Silviu Prigoană a negat că ar fi avut un schimb de replici cu șeful statului, și a catalogat informațiile din presă drept ”intoxicări” ale mass-media.

Potrivit HotNews, președintele Traian Băsescu ar fi participat luni noapte la o ședință cu liderii PDL, în sediul din București al partidului.

Mircea Toader neagă că liderii PDL s-au întâlnit cu Traian Băsescu

http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf

Embed: " onclick="document.getElementById('embed_text_17554').select();" id="embed_text_17554" />