Mircea Ionescu Quintus: Sunt sigur că mai curând decât şi-ar închipui unii lui Adrian Năstase i se va face dreptate și va reveni în politică

Mircea Ionescu Quintus: Sunt sigur că mai curând decât şi-ar închipui unii lui Adrian Năstase i se va face dreptate și va reveni în politică
Foto: romanialibera.ro

Mircea Ionescu Quintus, preşedintele de onoare al PNL, a declarat, sâmbătă, la lansarea candidaţilor USL din Sectorul 1, lui Adrian Năstase i s-a făcut o nedreptate și că acesta va reveni în rândurile oamenilor politici cât de curând.

„Sunt foarte apropiat prieten cu domnul Adrian Năstase şi sunt sigur că mai curând decât şi-ar închipui unii i se va face dreptate şi va reveni în rândurile oamenilor politici, ştergându-se această nedreaptă umbră care s-a aşezat peste cariera sa. Să mă ierte ceilalţi fruntaşi ai USL, nu mă refer la ei, că nu sunt încă în închisoare”, a spus Quintus.

El a avorbit şi despre George Becali, candidat din partea PNL la alegerile parlamentare din 9 decembrie, spunând că acesta este „cel mai cinstit şi creştin”.

„Este datoria poporului român să trimită în Parlament pe cei mai ispravnici concetăţeni ai noştri”, a mai spus Quintus, care şi-a exprimat speranţa că va trăi măcar să vadă victoria USL din 9 decembrie, informează Mediafax.

„Aşa cum Dumnezeu m-a ajutat să trec prin foarte multe evenimente dramatice ale poporului român, sunt sigur că de data asta Dumnezeu îmi va mai îngădui să trăiesc măcar victoria aceasta din 9 decembie”, a adăugat Quintus.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`