Decizia momentului în JUSTIȚIE: Primarul MIRCEA GUȚĂ, condamnat definitiv alături de un CELEBRU BULIBAȘĂ
Mircea Guță, fostul primar din Calafat, a fost condamnat la închisoare. Aceasta este decizia definitivă a magistraților Curții de Apel Craiova care l-au condamnat pe fostul edil la patru ani și 11 luni de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu şi luare de mită.
În acelaşi dosar, instanţa l-a condamnat pe Constantin Coman, zis Dacul, bulibaşa romilor din Drăgăneşti-Olt, administratorul unor societăţi comerciale, la 2 ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu în formă continuată, informează Agerpres.ro.
Ambii inculpaţi au fost obligaţi să achite întregul prejudiciu, după cum reiese din decizia instanței.
Mircea Guţă a fost trimis în judecată de procurorii DNA în iulie 2014. Pe când era primar al Calafatului, a fost acuzat de luare de mită și abuz în serviciu, după ce a primit a primit o maşină de la Constantin Coman, în schimbul acordării unor contracte din bani publici.
Procurorii anticorupție susțin că, în perioada 2008-2011, primarul Mircea Guţă a dispus în mod repetat achiziţionarea mai multor bunuri şi materiale din fondurile autorităţii locale, prin procedura achiziţiei directe, de la firmele administrate de Constantin Coman.
„Cu aceste ocazii, s-au încălcat dispoziţiile OUG nr.34/ 2006 (privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii), deoarece livrarea s-a făcut pe produse finite, iar facturarea s-a realizat pe materiale brute sau componente. În realizarea acestor acţiuni, Mircea Guţă a fost sprijinit de Constantin Coman, care i-a pus la dispoziţie facturi fiscale, pe elemente componente, în situaţia în care s-au livrat bunuri finite. Prin aceasta s-au urmărit atât obţinerea unui prag valoric mai mic decât cel prevăzut de lege în materia achiziţiilor publice, ca limită pentru achiziţiile directe, cât şi un preţ supraevaluat raportat la preţurile de piaţă şi cele menţionate în SEAP pentru bunuri similare. Astfel, s-a cauzat bugetului local al municipiului Calafat un prejudiciu evaluat la 403.041 euro”, afirmă procurorii DNA.
Totodată, Mircea Guță a pretins și a primit o mașină de la Constantin Coman, pentru ca Primăria Calafat să aloce contracte firmelor administrate de Coman, prin încălcarea legislaţiei privind achiziţiile publice.
Inițial, fostul primar din Calafat a fost condamnat la cinci ani și patru luni de închisoare, iar Constantin Coman la trei ani de închisoare cu executare, prin decizia judecătorilor Tribunalului Dolj.