Mircea Geoană: Scopul meu principal în 2014 este ca un PSD-ist să câștige Președinția României
Senatorul PSD Mircea Geoană a declarat, miercuri, că scopul său este ca un social-democrat să câștige Președinția României.
„Important este ca un PSD-ist să câștige Președinția României, este scopul meu principal în 2014. Vreau să evităm ceea ce ne-a împiedicat în 2004 și 2009 să câștigăm Președinția României și dacă colegii de la UNPR doresc să participe la alegerile interne, au o cale pe care noi am mai evocat-o cu dânșii, fuziunea cu PSD, și din interior pot să se pronunțe, să voteze și să-și exprime o opinie sau alta. Nu cred că este nici util și nici colegial să pui un fel de presiune din exterior asupra deciziei suverane pe care PSD trebuie să o ia, Victor Ponta, eu, colegii noștri, și nu cred că Gabriel Oprea, cel puțin, despre discuția despre candidatul PSD are un rol deosebit”, a spus Geoană.
Senatorul a mai precizat că după ce PSD va stabili candidatul, va fi nevoie de o coaliție, parteneri și aliați.
„Vom decide la Orăștie care este calea de urmat, ce fel de model de alegeri interne vom aplica și vom lua o decizie colegială. Nu văd niciun fel de risc, de fractură reală în PSD. Și Ilie Sârbu, colegul meu din Senat, a avut dreptate în comentariul de astăzi. Partidul este mult prea puternic, mult prea matur, mult prea conștient de importanța alegerilor prezidențiale pentru a intra într-un concurs distructiv de frumusețe”, a afirmat senatorul PSD, potrivit Agerpres.