Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a deschis şedinţa solemnă a Parlamentului dedicată aniversării Majestăţii Sale cu un discurs adresat Regelui Mihai. Mircea Geoană l-a întâmpinat pe Regele Mihai la sosire, a dat mâna cu acesta, cei doi purtând un scurt dialog.
„Este fără îndoială un moment excepțional, este poate unul dintre acele momente care marchează istoria și devenirea unei națiuni. Pentru o Românie atât de zbuciumată și de plină de semne de întrebare cu privire la trecut și viitor un gest de normalitate.
Vor fi încercări de a se da alte conotații acestui moment. Conotațiile, încercarea de a specula și adânci fracturi din societate, nu își au locul și rostul într-o astfel de zi solemnă. E vorba de un act de normalitate, de ceea ce ordinea republicană și tradiția ne cer deopotrivă. Cu toții avem datoria de a ne respecta istoria.
Majestatea sa a fost forțat să-și părăsească țara într-o perioadă în care un regim al răului se așternea peste Europa.
Nu putem să privim înainte dacă nu avem tăria și recunoștința de a privi către pedecesorii noștri. Prezența Majestății sale în Parlament e o dovada de împăcare și recunoaștere a trecutului și o platformă de consens național pe care o salut.
Prezența Majestății sale în parlamentul nostru după 64 de ani de la ultimul său discurs e dovada continuității istorice, a faptului că perioada comunista e perfect închisă. Prezența sa este o exorcizare a demonilor care poate încă trăiesc în zidurile acestei clădiri.
În acest moment aniversar aduc o revederență firească la împlinirea celor 90 de ani de viață și de exemplu de patriotism pe care Majestatea sa le-a dovedit de-a lungul întregii sale vieți. Suntem aici ca să ne cunoaștem și recunoaștem trecutul, să știm cine suntem astăzi și cine vrem să fim în viitor.
La mulți ani Majestatea voastră, sunteți aici în templul democrației romanești!”, a declarat Mircea Geoană.