Mircea Geoană: Oamenii nu știu că Victor Ponta este șeful PSD
Președintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, marți, că în România oamenii nu știu că Victor Ponta se află la șefia partidului PSD.
„La nivelul țării, lumea nici nu știe că Ponta este la șefia partidului. Când eram președinte al PSD, lumea credea că este Iliescu, acum e Ponta și lumea crede că e Geoană„, a spus acesta.
Social democratul a precizat că prin posibila sa demitere din fruntea Senatului USL ar pierde cel puțin 10-15% din electorat, considerându-se „un asset”.
„Zestrea electorală a USL va fi afectată dacă dispare un jucător de pe scenă. Dacă îl excluzi pe Geoană, excluzi ceea ce reprezintă Geoană„, a conchis actualul președinte al Senatului.