Mircea Geoană a declarat în cadrul unui interviu la RFI, că soarta modificării Constituției depinde de decizia pe care o va lua Curtea Constituțională în privința pragului de prezență. În același timp, acesta estima că va fi dificil ca USL să aducă la vot nouă milioane de oameni, dacă pragul va rămâne la 50%.
”Dacă pragul nu coboară, practic nu mai vorbim despre niciun referendum”, a precizat senatorul.
„Sunt destul de rezervat în a emite afirmații decisive până când nu vedem ce spune Curtea Constituțională pe 26 iunie cu privire la pragul de validare al referendumului, oricare ar fi el, că e cel de modificare a Constituției sau acest bis pe care domnul Băsescu îl propune astăzi cu privire la Parlament unicameral și 300 de parlamentari„, a afirmat Geoană.
Totodată, senatorul PSD a avertizat că nu va mai fi niciun referendum dacă pragul de prezență la vot nu coboară.
„Nu pot să anticipez decizia Curții, dar aș spune că… și sfatul meu este de a fi mult mai rezervați până când vedem dacă se coboară pragul sau nu. Dacă pragul nu coboară și Curtea nu acceptă această lege de modificare a referendumului, cu 30% din participare ca și prag de validare, atunci practic nu mai vorbim despre nici un referendum. Nu mai vorbim nici de referendumul de modificare a Constituției, pentru că 50% este aproape imposibil să mobilizezi. Nu au venit 50% din totalul votanților de pe listele noastre electorale pentru demiterea domnului Băsescu. E greu de crezut că într-o propunere mult mai controversată, în care și partide și grupări din societate au opinii de multe ori diametral opuse față de ceea ce acest forum constituțional propune, că vom avea o astfel de participare. De aceea, eu cred că momentul adevărului nu este atât de mult declaratța de ieri a domnului Băsescu sau declarațiile liderilor USL din această perioada, ci este decizia Curții. Acolo se joacă jocul, acolo este jocul adevărat„, susține Mircea Geoană.
Potrivit acestuia, Parlamentul nu este obligat să țină cont de rezultatele unui eventual referendum.
”Este la fel de facultativ ca şi primul sau ar fi la fel de facultativ ca şi primul. Nu există o obligaţie, pentru că este un referendum consultativ, facultativ. Este important politic, dar deciziile nu sunt obligatorii, pentru că în mod evident şi decizia Parlamentului este suverană. Dacă am organiza un referendum azi în România, cu reputaţia prăbuşită a Parlamentului României şi am spune „haideţi fără Parlament azi în România”, eu cred că ar fi o majoritate în România să voteze să scăpăm odată de toţi ăştia care dorm pe acolo, mănâncă banii statului de pomană şi fac legi strâmbe şi mai sunt şi corupţi pe metru pătrat mai mult decât este acceptabil”, a mai spus senatorul PSD.