Mircea Geoană dezminte că ar fi spus că Iohannis nu a fost la Grivco

Mircea Geoană dezminte că ar fi spus că Iohannis nu a fost la Grivco

Misterul creat în jurul unei eventuale vizite a lui Klaus Iohannis la Grivco se adâncește și mai mult. Mircea Geoană s-a răzgândit și neagă public că ar fi declarat că actualul lider liberal nu a fost la Grivco.

„A existat într-adevar o întâlnire. Au fost mai mulți acolo: Ion Iliescu, Adrian Năstase, Viorel Hrebenciuc, Crin Antonescu. Dar nu-mi amintesc ca la acea reuniune să fi participat și Iohannis”, ar fi declarat Mircea Geoană, potrivit enational.

În urma publicării articolului, acesta a trimis o dezmințire site-ului stiripesurse.ro, în care precizează: ‎„Referitor la asa-zisele informatii aparute astazi, 2 septembrie 2014, pe portalul enational.ro, doresc sa mentionez ca nu am facut aceste declaratii!”.

Președintele liberal Klaus Iohannis a declarat, luni seară, în cadrul emisiunii ”Sub Semnul Întrebării”, difuzată de B1 TV, că nu a fost niciodată la Grivco.

Întrebat dacă a avut întâlniri cu Dan Voiculescu, acesta a spus: ”Cu siguranță că ne-am intersectat și în USL și înainte de USL, însă nu a existat niciodată o negociere pentru ceva, nici pentru o temă sibiană și nici pentru tema primului ministru. Nu a existat niciodată o discuție între mine și Dan Voiculescu, doar noi, pe o temă politică”. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)