Mircea Geoană: Decizia Comisiei de Integritate Morală a PSD e nulă pentru că nu s-au audiat ambele părți
Președintele Senatului, Mircea Geoană a declarat duminică seară că decizia CNAIM este nulă pentru că a fost luată fără audierea părților, prim urmare, acesta susține că „decizia nu produce consecințe”.
„Decizia de astăzi, 13 noiembrie 2011, a Comisiei Naţionale de Arbitraj şi Integritate Morală a PSD este nulă de drept din perspectiva Statutului PSD şi reprezintă o nulitate absolută din punctul de vedere al Legii Partidelor Politice, întrucât neaudierea părţilor atrage nulitatea absolută a deciziei. Fiind nulă din toate punctele de vedere, decizia nu produce consecinţe”, scrie Geoană într-un comunicat, citat de Mediafax.
Geoană precizează că modul în care s-au desfășurat lucrările de duminică discreditează ideea de democrație și imparțialitate prin neacordarea ambelor părți de drept la opinie.
„Absenţa prezentării şi dezbaterii motivelor reale confirmă solicitarea mea de recuzare a preşedintelui Comisiei. Prin abuz şi intimidare, preşedintele Comisiei a impus o decizie cu deznodământ anunţat. Este un precedent periculos, care pune în pericol instituţiile partidului, discreditează ideea de democraţie şi imparţialitate. Este o nouă pată pe imaginea partidului care putea fi şi trebuia evitată. Modul în care s-au desfăşurat lucrările de astăzi ale Comisiei Naţionale de Arbitraj şi Integritate Morală a PSD nu are nimic de-a face cu un partid democratic şi modern”, a mai spus președintele Senatului în comunicat.
Mircea Geoană a menționat că a trimis o solicitare scrisă Comisiei de Integritate, în care a cerut să se cerceteze cine și de ce „ a provocat această manipulare grosolană” din BPN.
„Membrii BPN au fost manipulaţi să creadă că este posibilă o simplă înlocuire fără o revocare prealabilă şi trebuie să vedem cine a provocat şi din ce motive a provocat această manipulare grosolană. Am încredere că forurile statutare ale partidului vor face ceea ce simulacrul de azi nu a făcut: restabilirea adevărului şi găsirea soluţiilor pentru păstrarea unităţii şi a credibilităţii partidului şi a Opoziţiei„, scrie Geoană.
CNAIM a decis, duminică, cu 43 de voturi „pentru”, cinci „împotrivă” şi două abţineri, excluderea lui Mircea Geoană din PSD.