Mircea Geoană a fost amendat miercuri, cu 1.000 de lei, de către instanța Judecătoriei Sectorului 1, pentru că nu s-a prezentat să dea declarații în calitate de martor în dosarul în care preşedintele grupului Interagro, Ioan Niculae, este judecat în legătură cu finanţarea partidelor.
Mircea Geoană şi Viorel Hrebenciuc fuseseră citaţi să se prezinte miercuri la Judecătoria Sectorului 1, pentru a da declaraţii în calitate de martori în dosarul „mită la PSD”, scrie Mediafax.
În acest dosar liderul PSD Brăila Gheorghe Bunea, Ioan Niculae şi directorul Viorel Bărac, de la Interagro, precum şi Gheorghe Teodorescu, de la INSOMAR, sunt judecaţi în legătură cu finanţarea partidelor politice.
De la proces au lipsit atât Mircea Geoană, cât şi Viorel Hrebenciuc, dar pentru acesta din urmă s-a prezentat un avocat, care a arătat că deputatul PSD este în imposibilitate de prezentare şi că va face dovada în acest sens la termenul următor.
În aceste condiţii, instanţa a dispus amendarea cu 1.000 de lei a lui Mircea Geoană şi a altor martori care trebuiau să se prezinte la termenul de miercuri din dosarul „Mită la PSD” şi care au lipsit nejustificat.
Instanţa l-a audiat pe cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuţ Costea, care a arătat că nu a fost implicat în niciun fel în campania prezidenţială în cazul căreia DNA a făcut cercetări şi că nu a vorbit nimeni cu el despre posibilitatea finanţării aceastei campanii.
Următorul termen de judecată va avea loc pe 15 mai, Mircea Geoană și ceilalți martori fiind în continuare citați.