Mircea Fechet: “Este pentru prima oară în istorie când alocăm fonduri de 1,2 miliarde de euro sistemului de management al deșeurilor din România, prin PNRR”
Sumă record de 1,2 miliarde de euro sistemului de management al deșeurilor din România. mai mult de jumătate va fi direcționată pentru construcției a peste 560 de centre de colectare, iar alte 260 de milioane de euro vor finanța instalarea a peste 14.000 de insule ecologice digitalizate.
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet a deschis astăzi, 14 iulie, seria de conferințe regionale din cadrul campaniei naționale de conștientizare și educare privind colectarea separată a deșeurilor, ”Reciclăm în România”. Prima conferință a fost organizată la Bacău în prezența reprezentanților autorităților locale, ai mediului privat și ai organizațiilor de profil. Alături de ministrul mediului, apelor și pădurilor, la eveniment au participat și Mihaela Frăsineanu, consilier de stat, Cancelaria Prim-Ministrului, Gabriel-Stănică Lupu, subprefectul județului Bacău, Cristian Pocol, președintele Asociației RESPO DEEE, Ionuț Georgescu, Fondatorul FEPRA, Cătălina Marga, CFO Returo.
„Astăzi lansăm seria celor opt conferințe regionale de promovare a Campaniei Naționale ‘Reciclăm în România’, sub sloganul ‘Unele lucruri merg mai bine separate. La fel și deșeurile. Colectează separat’. Campania are ca principal obiectiv responsabilizarea tuturor jucătorilor de pe lanțul de colectare, respectiv de reciclare. Este prima dată când Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor derulează o campanie de informare și conștientizare de anvergură națională, difuzată concomitent în toată mass-media și pe rețelele sociale, cu un mesaj unitar și aplicabil autorităților publice locale si populației. Și este pentru prima oară în istorie, când alocăm fonduri de 1,2 miliarde de euro sistemului de management al deșeurilor din România, prin PNRR, sumă consistentă care ne va susține în implementarea proiectelor din domeniu”, a declarat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, în deschiderea conferinței.
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor beneficiază de investiții de 1,2 miliarde euro prin componenta 3 din PNRR, dedicată managementului deșeurilor. Aproape 580 de milioane de euro din sumă sunt destinate construcției a peste 560 de centre de colectare cu aport voluntar. Alte 260 de milioane de euro vor finanța instalarea a peste 14.000 de insule ecologice digitalizate care vor permite implementarea obiectivului ”plătește pentru cât arunci”, pilon de bază al economiei circulare. Mai mult decât atât, insulele ecologice subterane și supraterane, presupun instalarea de containere ordonate și separate care vor facilita creșterea gradului de colectare separată a deșeurilor.
Programele sunt destinate UAT-urilor și asocierilor dintre UAT-uri, cum ar fi Asociațiile de Dezvoltare Intracomunitară, instituții responsabile de asigurarea salubrității și, evident, operatorilor de salubritate publici sau privați.
”Reciclăm în România” este prima campanie națională de acest tip derulată de MMAP, prin Administrația Fondului pentru Mediu, și are drept scop creșterea gradului de informare și conștientizare a importanței colectării separate. Scopul este de a determina o creștere a gradului de conștientizare cu privire la importanța colectării separate a deșeurilor în gospodării. La rândul lor, primăriile și autoritățile locale care au în directă subordine serviciile de salubritate trebuie să implementeze efectiv creșterea gradului de colectare separată și reciclare.
Din datele furnizate de cercetările care au stat la baza inițierii campaniei, reiese că cea mai mare parte dintre români nu colectează separat deșeurile, pe mai mult de două fracții, în timp ce aproape 90% dintre respondenți au spus că sunt interesați să colecteze separat.
„Aruncăm anual peste 5 milioane de tone de deșeuri, 5 milioane care putrezesc, din care se scurge levigat, levigat care ajunge în sol și în apele subterane, deșeuri care se regăsesc în depozite, pe câmp sau în păduri, pe pajiști, la marginea drumului, oriunde. România mai are multe lucruri de făcut pentru a deveni un stat care să se alinieze normelor europene de mediu. Obiectivul nostru, al tuturor, trebuie să fie transformarea României într-o „ţară curată”, iar gestionarea deşeurilor depinde în mare măsură de comunităţile locale”, a declarat Mihaela Frăsineanu, consilier de stat, cancelaria Prim-Ministrului.