Mircea Dușa: În zilele următoare vom stabili amplasamentele celor două comandamente NATO

Mircea Dușa: În zilele următoare vom stabili amplasamentele celor două comandamente NATO
Foto: erdely.ma

Ministrul Apărării, Mircea Dușa, a spus, joi, că urmează să fie stabilite amplasamentele celor două comandamente NATO din România, astfel încât săptămâna viitoare să se treacă deja la măsuri de operaționalizare a acestora.

”România, după cum ştiţi, trebuie să operaţionalizeze două comandamente, cel mai mic, de tip NFIU, şi comandamentul de divizie. La nivelul de Stat Major s-au stabilit responsabilităţile şi trebuie ca în zilele următoare să aprobăm şi locaţiile unde vor funcţiona aceste comandamente şi imediat, săptămâna viitoare, să trecem la măsuri de operaţionalizare a acestora din punct de vedere material, din punct de vedere al personalului şi al dotărilor care trebuie să existe în aceste comandamente, pentru ca ele să fie active, operaţionale, într-un termen scurt. Sigur că în activitatea acestor comandamente vor fi implicaţi şi militarii şi specialiştii, ofiţerii de la Divizia 2 Buzău, militari şi de la celelalte divizii, dar şi celelalte categorii de forţe pentru că măsurile acestea de reacţie rapidă nu se referă numai la forţele terestre, ci se referă şi la forţele aeriene şi la forţele navale”, a afirmat ministrul Mircea Duşa, citat de Mediafax.

Ministrul a mai spus că decizia de înființare a comandamentelor NATO are un scop defensiv.

”Pentru că tot este la modă războiul acesta informaţional, vreau să precizez că acele obiective din planul de reasigurare din flancul estic de apărare a NATO şi a Uniunii Europene, respectiv cele şase comandamente pe care trebuie să le realizeze în cele trei ţări baltice, Polonia, România şi Bulgaria sunt capabilităţi defensive, aşa cum este capabilitatea militară de la Deveselu”, a adăugat Dușa, prezent la activitatea de autoevaluare a Diviziei 2 Getica din Buzău. 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`