Mircea Duşa, în SUA: Amplasamentul de la Deveselu, pilon important al parteneriatului România-SUA

Publicat: 18 10. 2013, 17:23
Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a afirmat, în SUA, că România este un susţinător activ a dezvoltării unei capabilităţi NATO de apărare antirachetă."Amplasamentul de la Deveselu este unul dintre cei mai imp...

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a afirmat, în SUA, că România este un susţinător activ a dezvoltării unei capabilităţi NATO de apărare antirachetă.

„Amplasamentul de la Deveselu este unul dintre cei mai importanţi piloni ai Parteneriatului Strategic România – SUA în domeniul securităţii şi o contribuţie valoroasă la dezvoltarea capacităţilor NATO în domeniu”, a transmis participanţilor ministrul român.

Dușa a mai afirmat că „anul 2014 constituie un reper definitoriu pentru Alianţa Nord Atlantică”.  

MInistrul se află, de joi, într-o vizită oficială în Statele Unite ale Americii, având programată şi o întâlnire cu omologul american, Charles Timothy Hagel, secretar al Apărării.

Acesta s-a întâlnit cu membrii Consiliului Atlantic al SUA, participând la o dezbatere organizată de către Consiliul Atlantic al SUA, pe tema „Stadiul programelor SUA – România”, informează MApN.