Mircea Dușa: Am votat pentru o Românie puternică, în care să se termine cu războaiele politice

Mircea Dușa: Am votat pentru o Românie puternică, în care să se termine cu războaiele politice
Foto: B1 TV

Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa a votat duminică dimineață în municipiul Toplița, declarând la ieșireadin secție că viitorul președinte trebuie să reprezinte cu demnitate România în lume și să păstreze unitatea statului român, tranmite Agerpres.

”Cred că viitorul președinte al României trebuie să asigure echilibrul între instituțiile statului, să fie un mediator între stat și populație. Viitorul președinte trebuie să reprezinte cu demnitate România în lume și cu mențiunea aparte: să păstreze unitatea statului român”, a spus ministrul.

Mircea Dușa a mai precizat că a votat pentru o Românie puternică, în care fiecare cetățean să poată trăi decent.

”Am votat pentru o Românie puternică, în care să se termine cu războaiele politice, pentru o Românie stabilă economic, cu un sistem de securitate puternic, în care fiecare cetățean, fie vârstnic, fie tânăr, să poată trăi decent”, a mai declarat ministrul Apărării. 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`