Mircea Diaconu și-a început mandatul de europarlamentar mințind

Publicat: 18 09. 2014, 10:55
Foto: cotidianul.ro

Europarlamentarul independent Mircea Diaconu și-a început mandatul de europarlamentar mințind, acesta asumându-și un raport european care alocă 3,57 milioane de euro şomerilor din Câmpia Turzii, ce aparținea de fapt europarlamentarului PMP, Siegfried Mureșan, relatează Adevărul.

„Acum, la Strasbourg, sunt voturi de plen, voturi pe buget. A fost un amendament, în comisia de Employment (n.r.- Muncă), din care fac şi eu parte, şi unde am semnat şi am pledat pentru ca România să primească 3,5 milioane de euro, ca un fel de compensaţie pentru oamenii care au rămas cu ochii în soare după ce nişte ruşi şi-au bătut joc de ei. E vorba de industria sârmei, la Câmpia Turzii şi la Târgovişte. Era un proiect mai vechi, de doi ani şi jumătate, dar care nu era făcut foarte bine, nu cu toate hârtiile. Am pledat cât am putut de convingător în comisie şi i-am convins pe oameni“, a declarat, mândru, Mircea Diaconu, pentru ziarul Ring.

Proiectul despre care vorbeşte Mircea Diaconu îi aparţine, de fapt, lui Siegfried Mureşan, europarlamentar PMP.

„Spun foarte clar, acesta este raportul meu, eu sunt raportor oficial al Parlamentului European, eu am prezentat raportul în Comisia de Buget, eu am fost în vizită la Câmpia Turzii“, a spus Siegfried Mureşan.

Diaconu face parte din Comsia de Muncă a Parlamentului European, comisie care a avizat şi raportul lui Siegfried Mureşan. Procedura seamănă cu cea din Parlamentul României, acolo unde toate proiectele de lege trec mai întâi prin comisiile de specialitate, apoi sunt votate în plenului Parlamentului.

Mircea Diaconu, în calitate de „membru al comisiei de Employment“, a votat proiectul şi atât. Nu se pune problema de negocieri sau de discursuri convingătoare, pentru că în comisie se adoptă un simplu raport, europarlamentarii votează pro sau contra, în funcţie de propria conştiinţă sau de directiva primită de la partid.

„Mircea Diaconu este membru supleant în Comisia de Muncă a Parlamentului European. Domnia sa poate a participat la acel vot şi a votat în favoarea avizului, nimic mai mult. A ridicat mâna la vot, alt merit nu are“, a mai spus eurodeputatul PMP.

Miercuri, raportul a fost votat de Parlamentul European, însă Mircea Diaconu nu a fost prezent la şedinţă, pentru că a avut programat procesul cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI), în România.

„M-au dat în judecată să îmi desfiinţeze mandatul. Nu există nicio şansă să se mai schimbe ceva, doar dacă ţara e dementă“, a spus Diaconu.

Mircea Diaconu, pe Facebook: Consider că e o copilărie

După ce a ieşit de la proces, Mircea Diaconu a postat pe Facebook un mesaj pe cât de împăciuitor, pe atât de egolatru.

„Vă mărturisesc că nici măcar nu-l cunosc pe dl Mureşan. În altă ordine de idei, calitatea de raportor a domnului Mureşan pentru acest proiect, un succes pentru România, este foarte bine reglementată de mecanismele europene. Repet, nu l-am cunoscut încă pe colegul meu din PMP şi consider că este o copilărie, ca să nu spun răutate, să fie aşa de supărat pe mine pentru că un ziarist a scris un titlu cu exces de zel profesional. Eu sunt Mircea Diaconu şi niciodată nu a fost nevoie să fiu în umbra altcuiva“, a scris Diaconu.

Raportul a fost adoptat cu o majoritate covârşitoare: 614 voturi „pentru“, 71 „împotrivă“, 16 abţineri şi urmează a fi supus votului şi în Consiliul UE.

Ulterior, în maximum două săptămâni, banii vor ajunge în România.

„Mă bucur că primul meu raport ca europarlamentar va contribui în mod concret la sprijinirea muncitorilor de la Câmpia Turzii. În zonă, şomajul aproape s-a triplat după ce combinatul de sârmă s-a închis, deci acolo exista un risc major de criză socială. Este o a doua şansă pentru întreaga regiune“, a spus Mureşan.