Mircea Diaconu, pe lista PNL pentru Parlamentul European, alături de actuali europarlamentari

Publicat: 11 03. 2014, 23:09
Foto: evz.ro

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat, marţi seară, la finalul reuniunii conducerii partidului lista PNL pentru alegerile europene, care cuprinde actualii europarlamentari cu excepţia lui Ovidiu Silaghi, pentru locurile considerate eligibile, alături de Mircea Diaconu, relatează Mediafax.

Astfel, lista  PNL pentru europarlamentare va fi deschisă de Norica Nicolai, iar pe următoarele locuri se vor afla Adina Vălean, Ramona Mănescu, Cristian Buşoi, Renate Weber, Mircea Diaconu, Eduard Hellvig şi Mihai Ţurcanu.

Antonescu a reiterat faptul că obiectivul PNL este acela de a obţine opt mandate de europarlamentari, respectiv un scor de 25% din opţiunile electorale.

Liderul PNL a fost întrebat dacă în cazul lui Mircea Diaconu nu există riscul invalidării candidaturii.

Întrebat dacă o candidatură a lui Mircea Diaconu la europarlamentare nu va aduce prejuridicii de imagine PNL, Antonescu a răspuns: „A fost un caz controversat, nu un nume controversat. Mircea Diaconu este un om a cărui activitate, a cărui carieră, atât artistică, dar şi politică, nu au comportat niciodată probleme nici legate de corupţie, nici legate de incompetenţă, nici legate de vreunul dintre acele lucruri care descalifică un om public sau un politician. A existat o decizie contestată, discutată, buna credinţă a lui Mircea Diaconu nu a fost pusă niciodată la îndoială, a existat un verdict, el a fost respectat. Mircea Diaconu este, din păcate, unul din oamenii care, din păcate, şi-a pierdut un mandat pe care îl câştigase în Senat, şi sensul aceste noi credem că Mircea Diaconu e un cinstit, e un om valoros, e un om cunoscut, care în niciun caz nu ne aduce un deficit de imagine”.

„Vom încerca foarte repede să depunem această listă (de candidaţi, n.r.) la BEC, dacă sunt probleme de natură juridică se vor opera constestaţii, se vor soluţiona contestaţii (…) Noi considerăm că în situaţia domniei sale nu ar trebui să existe un impediment”, a mai spus Antonescu.

El a menţionat că în cazul invalidării candidaturii lui Diaconu se vor opera modificările necesare pe lista de candidaţi.