Mircea Diaconu: „Organismul națiunii trebuie ridicat de jos. Trebuie să creăm din nou, să ne reconstruim încrederea în noi, pe baza resurselor noastre” / Ce partid îl mai susține în afără de ALDE și Pro România (VIDEO)
Mircea Diaconu, candidatul la alegerile prezidențiale din noiembrie susținut de ALDE, Pro România și, mai nou, Partidul Neoliberal – format de fostul liberal-democrat Cătălin Beciu, a afirmat, duminică, în direct pe B1 TV, că principalul său obiectiv, dacă ar ajunge la Cotroceni, ar fi acela de a demonta „această falsă senzație despre noi înșine”.
„Când în fiecare zi, aproape, cineva îți spune, «ești hoț», «ești urât», «ești ultimul din Europa», «nu sunteți în stare de nimic», «România nu e capabilă, sau pregătită, să conducă sau să prezideze Consiliul UE», începi să crezi și tu. Este absolutamente fals.
Primul lucru pentru mine și, de fapt, și ultimul este acesta. Să demontez această falsă senzație despre noi înșine, este greșită, este falsă. Dacă toți sunt specialiști în prăbușire, eu sunt un optimist incurabil și lucid în mare măsură. Sunt destul bătrân și am văzut atât de multe în viață, și am trecut prin multe perioade, regimuri chiar, și știu sigur că nu este adevărat. Este o stare indusă, falsă. Organismul națiunii trebuie ridicat de jos. Trebuie să creăm din nou, să ne reconstruim încrederea în noi, pe baza resurselor noastre, a posibilităților noastre de toate felurile cu putință, și umane, și subsoluri, și de tot felul. Ca să ne putem trata bolile, care au apărut pe noi între timp”, a declarat Mircea Diaconu, în emisiunea moderată de Irina Pătraru.
Totuși, prezidențiabilul susține că „e greu” să numești priorități, în condițiile în care „s-a prăbușit totul” în România.
„E greu să spui priorități, pentru că la noi dacă iei creionul în mână, cred că găsești 150 de subiecte, care sunt toate o prioritate. A căzut, în general, totul, s-a prăbușit totul în așa de multe domenii și din atât de multe domenii, încât, cum spunea mămica mea, seara când se așeza pe scaun, «mamă, nu știu cu ce să încep». Atât de multe sunt de făcut încât nu știi cu ce să începi”, a adăugat Mircea Diaconu.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.