Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu,se află în centrul unor noi controverse. După ce a fost acuzat că nu are diplomă de licenţă, Vlad Voiculescu a declarat că și-a obținut diploma la școala de business pe care a urmat-o la Viena timp de zece ani
Mai mult, Vlad Voiculescu a postat și un atestat privind echivalarea diplomei din Viena cu o diplomă de master. În domeniul administrarea afacerilor, specializarea administrarea afacerilor.
Potrivit romaniacurata.ro, Vlad Voiculescu se grăbea în ianuarie 2016 să obțină de la guvernul Cioloș, în care se pregătea să își înceapă cariera politică, un atestat că are tot ce îi cere legea română ca să fie demnitar.
Potrivit atestatului publicat, Vlad Voiculescu a făcut un masterat care servește și de licență, pentru care nu are diplomă, drept pentru care MEN, la care absolvenții români din străinătate așteaptă cu anii un atestat la Harvard, îi elibera cu celeritate o hîrtie bună la toate, spunînd că ”Prezentul atestat cuprinde şi ciclul de licenţă pentru care nu i s-a eliberat o diplomă distinctă”, mai scrie romaniacurata.ro.
Documentul de atestare are sigla Centrului Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi a fost eliberat în ianuarie 2016 de directorul Gabriela Marilena Leţcai.
„În baza O.M.E.C.Ş. nr. 5269/2015 şi a avizului de legalitate nr. 1138 acordat de către Direcţia Generală Juridic la data de 15.01.2016, se atestă că diploma de studii, eliberată de Vienna University of Economics and Business, Republica Austria, la data de 04.10.2011, domnului Vasile-Voiculescu Vlad, se echivalează cu diplomă de master (ciclul II) în domeniul administrarea afacerilor, specializarea administrarea afacerilor. Prezentul atestat cuprinde şi ciclul de licenţă pentru care nu i s-a eliberat o diplomă distinctă, conferă aceleaşi drepturi cu absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior similare, acreditate, din România şi este valabil cu prezentarea diplomei menţionate mai sus în original”.
Gabriela Marilena Leţcai nu poate da atestate pentru diplome care nu există și ar trebui să fie obiectul unei investigații al corpului de control al ministerului, primului ministru și al DNA, mai scrie romaniacurata.ro.
Poate are curaj și ca să scape spune cine i-a dat ordin să facă atestatul. Acesta a fost creat special ca să păzească piața românească de oameni care își cumpără diplome fără acoperire, deși a fost aplicat timp de treizeci de ani ca să oprească intrarea pe piață a celor cu diplome de la Oxford și Harvard.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.