Ministrul Răzvan Cuc recunoaște că s-a întâlnit cu fosta șefă TAROM, cu o zi înainte de moțiune, și că a cerut lista cu deputații și senatorii care zburau spre București: „Am întrebat-o ce parlamentari vin, ca să știu că totul e în regulă” (VIDEO)
Răzvan Cuc, ministrul interimar alTransporturilor, a recunoscut, vineri, într-o conferință de presă, că s-a întâlnit cu fostul director general al TAROM și că i-a cerut o listă cu parlamentarii ce urmau să zboare spre București în ziua moțiunii de cenzură
Cu toate acestea, el neagăvehement acuzațiile Mădălinei Mezei potrivit cărora ar fi încercat să saboteze cursele la bordul cărora se aflau aceștia, cerându-i să oprească avioanele la sol, și o acuză, la rândul său, pe fosta șefă TAROM că „se încurcă în propriile minciuni”. Răzvan Cuc a mai adăugat că multe grupuri de interese au fost deranjate de decizia Consiliului de Administrație al TAROM de a o demite pe Mădălina Mezei din funcția de director general.
„Nu i-am spus să țină avioanele la sol, nici nu aveam cum. Ca să ții un avion la sol trebuie să aibă o problemă tehnică.Cum puteam să le cer eu așa ceva? Să mă duc eu la piloți, să mă duc la mecanici, să scot eu o piuliță din avioane?”, a subliniat Răzvan Cuc.
Totodată, ministrul Transporturilor a dezmințit și poziția Mădălinei Mezei vizavi de un presupus apel primit din partea Serviciului Român de Informații, explicând că el însuși are o relație instituțională cu agențiile secrete, motiv pentru care ar fi fost pus în temă înaintea fostului director general TAROM.
„Atașez actul la contractul de muncă pe care l-a făcut dna Mezei imediat ce a ajuns la Tarom, a crescut salariul unui membru al familiei de la 1.800 la 2.400 de euro”, a mai spus ministrul Transporturilor.
Cu toate acestea, Răzvan Cuc recunoaște că s-a întâlnit cu Mădălina Mezei, miercuri, cu o seară înainte de moțiunea de cenzură, precum și că i-a cerut o listă cu deputații și senatorii care urmau să vină a doua zi spre București, când Parlamentul României urma să voteze moțiunea de cenzură.
„Inclusv seara ne-am întâlnit, în jurul orei 9, 9.30. Dânsa m-a contactat, că voia să-mi transmită ceva important. (…) Nu aveam eu cum, ca ministru, să anulez cursele de la TAROM. Este interzis să mă întâlnesc cu un director din companie? (…) Am întrebat-o ce parlamentari vin, ca să știu că totul e în regulă”, a adăugat Răzvan Cuc.
Ziuanews a prezentat imagini de la întâlnirea dintre Răzvan Cuc și Mădălina Mezei, care a avut loc cu o zi înainte de moțiunea de cenzură. Dacă fostul director general TAROM susține că ministrul Transporturilor i-a cerut să oprească mai multe curse interne la sol astfel încât să saboteze moțiunea de cenzură, social-democratul neagă vehement acuzațiile.
Declarațiile lui Răzvan Cuc vin în contextul în careMădălina Mezei, fostul director general TAROM, a confirmat că are calitatea de martor într-un dosar de abuz în serviciu, în care este implicat și Ministerul Transporturilor, la Direcția Națională Anticorupție.Fosta șefăîl acuză ministrul interimar alTransporturilorcă i-a cerut să întârzie o serie de curse interne, astfel încât mai mulțiparlamentari să nu ajungă la votarea moțiunii de cenzură. (Detalii AICI)